Unele rezultate evidentiate de Francis Crick si Christof Koch sugereaza ca procesele de constiinta ar putea sa corespunda, la nivel neural, unei oscilatii de aproximativ 40 Hz3. Acesti autori avanseaza ideea ca frecventa, fiind întâlnita în mai multe arii cerebrale, ar putea explica modul cum informatii disparate, existente în diverse arii corticale, legate de perceperea unor fragmente de realitate, sau de actiuni ale persoanei, sunt integrate în acelasi contur.
În felul acesta, afirma ei, constiinta ar putea fi legata de starea de constienta. Constiinta ar putea sa fie chiar aceasta constientizare a diverselor date din mediul înconjurator si a actiunilor subiectului, capacitate de a lega într-o imagine unitara fragmentele lumii si diversele noastre actiuni.
Într-adevar, prezenta oscilatiilor de 40 Hz este întâlnita în mai multe arii din cortex, în aria vizuala, în talamus, nucleii talamici reticulati si în neocortex, si se presupune ca fac posibil continutul experientelor perceptive sau cognitive4. Mai mult, aceste oscilatii nu mai sunt prezente în starile de coma si de anestezie5.
O teorie recent vehiculata în stiinta (Orchestrated Objective Reduction) aduce în cuprinsul aceleiasi explicatii constiinta si fizica cuantica, doua dintre realitatile cele mai tulburatoare pe care le-a întâlnit stiinta din toate timpurile. Teoria vizeaza, de asemenea, oscilatiile de 40 Hz. Roger Penrose, laureatul Medaliei Fields în matematica, si specialistul în anestezie Stuart Hameroff au introdus în discutie vibratiile cuantice din interiorul unor structuri intracelulare numite microtubuli. Ei opineaza ca aceste structuri foarte subtiri – cu grosimi de pâna la 25 nanometri (10-9m) si cu lungimi de pâna la un metru – ar fi raspunzatoare pentru functionarea în rezonanta a neuronilor. Fiind situati în interiorul celulelor neuronale, microtubulii ar putea reprezenta chiar suportul fizic al oscilatiilor mentionate6. lumina