Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

“Omul zilelor noastre nu are pace. Suntem permanent tulburati”

Rugaciunea e vorbirea mintii cu Dumnezeu. Da­ca o faci de pe coordo­­na­tele unui om pacatos, ea este mai in­ten­sa, mai concentrata. Din pacate, reali­tatea e ca noi nu ne consideram pacatosi. Întotdeauna îi asezam pe ceilalti mai jos decât pe noi. Daca noi toti ne-am socoti cei mai din urma dintre oameni, nici nu am mai avea de unde sa cadem, iar min­tea nu ar mai fi risipita la rugaciune, fiind acoperita de harul lui Dumnezeu. Smerenia ne-ar pazi, doar sa nu fie o sme­renie pre­facuta. Stiti cum se spune în mânastire – “E smerit mândruletul!”. Sfântul Apostol Pavel ne-a înva­tat smerenia autentica, atunci când spunea despre el însusi – “Cel dintâi pacatos sunt eu”.

Dar nu era vorba de o declaratie de fatada, el chiar asa se simtea în fata lui Dumnezeu. Într-o astfel de stare de smerenie, ruga­ciunea prinde aripi, iar min­tea nu mai zboara la alte gân­­duri. Se simte atunci acea transformare a omu­lui care se roaga. De aceea, si sfintii sunt înconjurati cu o aura, simbol al harului care le înconjoara si tru­purile, pentru ca se trans­figureaza în ruga­ciune, se transforma. Sfântul Serafim de Sarov i-a spus odata unui ucenic, pe nume Moto­vilov: “Uita-te în ochii mei!”. Si, când acesta l-a privit, i-a vazut întreg corpul îmbracat în lumina harului, stralucind ca un soare. Sfântul Serafim de Sarov avea aceasta bucurie de a le spune tuturor “Hristos a înviat!” în tot timpul anului, sau “Bucuria vie­tii mele!”, cum îi numea pe toti cei care-l cautau. Formula as

Exit mobile version