Oficial, OZN-ul lui Coanda, a carui prima schita a fost realizata de Coanda înca din 1930, nu a zburat niciodata în afara “laboratorului”, contrazicând optimismul inventatorului. Sunt si voci care sustin ca, de fapt, Statele Unite ar fi valorificat, în secret, inventia savantului român, dupa ce s-a spus ca zborurile experimentale nu s-au ridicat la înaltimea asteptarilor. Oricare ar fi adevarul, cert este ca si acum, dupa mai bine de patru decenii, examinarea proiectului “farfuriei zburatoare a lui Coanda” îi înflacareaza pe cei preocupati de arta zborului.
Macheta aerodinei lenticulare, cum a fost botezata de Coanda versiunea sa asupra “farfuriei zburatoare” poate fi studiata astazi de oricine.
Din pacate, prea putini stiu de existenta acestei bijuterii cu valoare inestimabila pentru patrimoniul stiintific românesc. Ca si alte machete si brevete din patrimoniul pe care Henri Coanda si familia sa l-au lasat României si care, pâna în 1977, au fost expuse în Muzeul Henri Coanda, înfiintat, în 1970, în Casa Coanda, macheta si schitele aerodinei zac, uitate, în Muzeul Tehnic “Dimitrie Leonida”, de lânga Parcul Carol, din Capitala. jurnalul