Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Parcul IOR, temelie de blocuri. Investitorul viseaza la mall si cartier de lux peste locurile de joaca ale copiilor

12 hectare de verdeata din parcul IOR îsi asteapta resemnate betonarea. Au disparut bancutele, au fost smulse cosurile de gunoi si stâlpii de iluminat public. De câteva zile, panouri imense îsi privesc arogant trecatorii: ZONA RETROCEDATA. Am putea vorbi despre deciziile semnate de Adriean Videanu în 2005, care au rupt cele 12 hecatre de verdeata. “Terenurile situate în Bucuresti, str. Liviu Rebreanu F.N sector 3, Lotul 71 – în suprafata de 112.399,19 mp si Lotul 16 ­ în suprafata de 10.127,43 mp au fost restituite în natura, pe vechiul amplasament, în proprietatea doamnei Maria Cocoru în baza Dispozitiei Primarului General ­ Adriean Videanu nr. 4333/18.05.2005, respectiv4334/18.05.2005”, se arata într-un comunicat al primariei.

Despre retrocedarile din Bucuresti nu are rost sa mai vorbim. Toate au aceeasi reteta. Oameni în vârsta, deveniti milionari peste noapte, “protejati” de mafia drepturilor litigioase. O reteta clasica, de mare succes, o reteta care a stârpit Bucurestiul.
Despre IOR as putea sa va spun multe: e locul în care ne cresc copiii, e locul în care vine prima data primavara, e locul în care doi tineri se tin pentru prima oara de mâna.
As putea, la fel de bine, sa îi prevad viitorul: mall si blocuri. Numai eforturile ONG-urilor au tinut aceasta explozie de beton pe loc. Trei ani au durat procesele. Cu o hotarârea judecatoreasca în mâna, investitorul are însa “verde” la distrugerea de verde.
Sa va spun însa si un secret! Singura sansa a celor 12 hectare de verdeata se numeste OUG 114. Aceasta spune ca este interzisa diminuarea suprafetelor verzi indiferent de încadrarea juridica a terenului. Investitorul nu are astfel voie sa defriseze si sa construiasca. jurnalul

Exit mobile version