Pe ulita satului, Craciunul parca vine altfel. Cei mai multi dintre noi o spunem si o admitem. Eu ma numar printre acei privilegiati care o pot afirma, pentru ca acolo mi-am petrecut copilaria si vârsta adolescentei si acolo ma întorc cu dragoste si pofta de viata ori de câte ori ma cheama dorul de parinti sau de locurile pe care le conturam cândva cu privirea si sufletul ca pe unicul meu univers.
La jumatatea lui noiembrie, o bucurie sfânta începea sa-si faca loc încet în case si apoi cu fiecare zi care trecea, ea devenea si mai mare pâna în 25 decembrie, când preaplinul se revarsa peste tot satul. Postul devenise pentru toata familia un pod pe care nu aveam cum sa-l sarim nicicum si învatasem sa-l trecem cu rabdare, cu multa constiinta si atentie, astfel încât nu cumva sa cadem si sa atingem apa cu fiecare pas cu care înaintam spre bucuria cea mare.