Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Pelerinii sunt asteptati în cetatea Sfintei Parascheva

În fiecare an, sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva aduna laolalta multimi impresionante de credinciosi, veniti din tara si din strainatate, din nevoia de apropiere si marturisire crestina, la Iasi, în inima Moldovei. Anul acesta, pelerinii care vor veni sa se închine la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina si la moastele Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos, aduse de la Manastirea Kitaev (Ucraina) de catre Înalt Preasfintitul Antonie, Arhiepiscop de Borispil si rector al Academiei Teologice din Kiev.

Felicitari ortodoxe

Evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei si Bucovinei cu aceasta ocazie vor debuta duminica, 7 octombrie, si se vor sfârsi dupa ziua de praznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 15 octombrie. Lumina

ACATISTUL CUVIOASEI MAICII NOASTRE PARASCHEVA

14 octombrie

Dupa obisnuitul început, se zic:
Condacele si Icoasele

Condacul 1:
Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinta îi aducem noi nevrednicii pacatosi pentru mijlocirile sale. Ca mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgator de bunatati al Mântuitorului nostru, si sa-i cântam: Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Icosul 1:
Îngerii din cer cu laude primind duhul tau cel fecioresc din pamântestile locasuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; caci femeiesc trup purtând si fire slabanoaga, ai stiut a birui toate puterile vrajmasilor prin buna întelepciune; pentru aceasta-ti cântam:
Bucura-te, înteleapta fecioara;
Bucura-te, porumbita cuvântatoare;
Bucura-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucura-te, vrednica mijlocitoare catre Domnul;
Bucura-te, mângâierea oamenilor;
Bucura-te, alinarea de suferinta;
Bucura-te, nadejdea noastra cea tare;
Bucura-te, întarirea credinciosilor;
Bucura-te, liman lin si neînviforat;
Bucura-te, pilda bunei cucernicii;
Bucura-te, luminarea celor nepriceputi;
Bucura-te, scaparea celor deznadajduiti;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 2:

Asa Împaratul tuturor rasplateste biruintele. Asa mâna proniei cea nevazuta întareste neamul omenesc, îmbratisând cu credinta cele de dânsa rânduite spre mântuire. Pentru aceasta sa ne departam de nelegiuiri; pâna când vom petrece în pacate? Doamne, întareste inimile noastre ca sa-Ti cântam în fapte bune cântarea cea îngereasca: Aliluia!

Icosul 2:

Bucura-te, margaritar nepretuit al vistieriei noastre;
Bucura-te, floare nevestejita a Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, temelie neclintita a crestinatatii;
Bucura-te, a fecioarelor înzestratoare si rugatoare catre Maica lui Dumnezeu;
Bucura-te, ascultatoare a preotilor cucernici;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a strainilor;
Bucura-te, fierbinte mângâietoare a prigonitilor;
Bucura-te, milostiva povatuitoare a vaduvelor;
Bucura-te, învingatoarea dusmanilor;
Bucura-te, izbavirea tuturor celor ce te cheama spre ajutor;
Bucura-te, mare folositoare a sufletelor;
Bucura-te, vindecatoarea de rani a trupurilor;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 3:

Spre tine pururea nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinând si prefacând mânia cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, în buna si milostiva îndurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum îngrozindu-ne marile nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti, ca sa scapam din primejdie si sa cântam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3:

Epivata, vazând lauda pamântului ei, rasarind dintru ale sale, cu bucurie te-a întâmpinat, preacuvioasa, marturisindu-te cu mare cucernicie; iar noi, care în urma ne-am învrednicit a dobândi moastele tale, cum vom putea îndestul a propovadui minunile pe care le-ai facut, de nu cântam acestea:
Bucura-te, luminatoarea Moldovei;
Bucura-te, sprijinitoarea Epivatei;
Bucura-te, învatatoarea parintilor tai;
Bucura-te, ceea ce n-ai adunat averi pamântesti;
Bucura-te, adunatoarea cerestilor daruri;
Bucura-te, ceea ce n-ai primit hainele cele scumpe;
Bucura-te, cinstitoarea hainei smereniei;
Bucura-te, îndreptatoarea mândriei;
Bucura-te, cinstitoarea fecioriei;
Bucura-te, sprijinitoarea batrânilor;
Bucura-te, osânditoarea dusmanilor;
Bucura-te, miluitoarea saracilor;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 4:

Preacurata Fecioara Marie, Maica lui Dumnezeu, primeste si ale noastre datornice rugaciuni de la noi nevrednicii pe care prin mijlocitoarea noastra sfânta ti le aducem spre iertarea pacatelor si ne da noua pace si mare mila de la Fiul tau, Caruia Îi cântam neîncetat: Aliluia!

Icosul 4:

Celei dupa vrednicie si cu credinta urmatoare a cuvântului lui Dumnezeu, care pentru buna cucernicie a primit darul vindecarilor si plata cereasca, prin glasul Mântuitorului zicând: sluga buna si credincioasa, intra întru bucuria Domnului tau, îi aducem cântarea aceasta:
Bucura-te, samânta neratacita;
Bucura-te, trup neobosit;
Bucura-te, hrana duhovniceasca;
Bucura-te, aur lamurit;
Bucura-te, foc arzator plevilor;
Bucura-te, pamânt de îndestulare;
Bucura-te, rodul pocaintei;
Bucura-te, alinarea relelor cugetari;
Bucura-te, risipitoare de furtuni;
Bucura-te, aducatoare de mana;
Bucura-te, datatoare de mângâieri;
Bucura-te, mijlocitoarea tuturor crestinilor catre Domnul;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 5:

Obositi de truda gândurilor lumesti ne-am desteptat acum noi, ticalosii, lacrimând, ca nu avem încotro întinde nadejdile dupa faptele noastre spre a ne linisti, nefacând nici un lucru vrednic de mântuire si temându-ne de taiere ca smochinul neroditor, cadem înaintea ta plângând, sfânta Paraschevo, si strigam: miluieste-ne, ca dimpreuna cu tine sa cântam lui Dumnezeu cântarea de mântuire: Aliluia!

Icosul 5:

Cine nu te va ferici pe tine, cuvioasa, ca te-ai învrednicit a potoli prin nevointele tale zburdalnicia trupului si a dobândi mântuirea sufleteasca cu cinstea cea neluata de mâini omenesti a cerestii mariri? Sau cine nu te va ferici iarasi ca ai strabatut prin viteazul tau cuget împletiturile vicleanului cele amagitoare, si l-ai rusinat? Pentru aceasta primeste urmatoarea cântare:
Bucura-te, turnul biruintei;
Bucura-te, usa mântuirii;
Bucura-te, pavaza credintei;
Bucura-te, locasul statorniciei;
Bucura-te, chipul bunatatilor;
Bucura-te, apararea cinstitei cruci;
Bucura-te, închinatoarea ei vrednica;
Bucura-te, ca prin al ei ajutor ai fost izbânditoare;
Bucura-te, ca printr-însa te-ai facut lui Hristos urmatoare;
Bucura-te, a biruintei frumoasa stâlpare;
Bucura-te, învingatoare a stapânirii iadului;
Bucura-te, mostenitoarea cerestii mângâieri;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 6:

Dar cum vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lauda marirea faptelor tale, noi nevrednicii? Ca nici faptele, nici credinta nu ne apropie de preacinstitele tale lucrari; dar, marturisind slabiciunea noastra, ne rugam tie a ne ajuta si a mijloci catre Dumnezeu sa primeasca cântarea: Aliluia!

Icosul 6:

Ne-au cuprins acum dureri ce nu sunt spuse, nici un ajutor omenesc de la nimeni nu asteptam, toti ne-au parasit deodata, pâna si placerile ce odinioara ne desfatau acum se lupta cu noi; vai de ticalosia noastra, nu avem alta nadejde decât mila lui Dumnezeu si al tau ajutor sfânt. Pentru aceasta ne rugam tie, grabeste a ne asculta, vindecându-ne, ca sa cântam tie:
Bucura-te, leacul durerii;
Bucura-te, mâna vindecarii;
Bucura-te, casa ocrotirii;
Bucura-te, raza mângâierii;
Bucura-te, cortul îndestularii;
Bucura-te, roua fierbintelii;
Bucura-te, mântuirea de boli;
Bucura-te, scaparea celor înspaimântati;
Bucura-te, izgonitoare de pagube;
Bucura-te, privighetoare neadormita;
Bucura-te, stea luminatoare;
Bucura-te, scara izbavitoare;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 7:

Doamne, cerceteaza si vindeca pe robii tai cei cuprinsi de durere, zice preacuvioasa, rugându-se neîncetat, ca nu au reazem, nici mângâiere. Iar zilele grele sunt, si pentru ca ne-am mântuit, sa ne bucuram si sa cadem la Dumnezeu, pocaindu-ne si cântând: Aliluia!

Icosul 7:

Nelegiuirile noastre, multimea strâmbatatilor pe care le-am pricinuit aproapelui nostru, astazi ne osândesc si nu stim ce vom raspunde mergând la judecata, unde toti ne prigonesc, toti se ridica asupra noastra sa ne împileze; tu însa, o, preabuna maica, care asculti marturisirea noastra, mijloceste catre Domnul, sa prefaci soarta osândirii noastre în bunatati, scotând din inimile vrajmasilor nostri toata urâciunea si te vom preamari cu laude ca acestea:
Bucura-te, mijlocitoarea celor gresiti;
Bucura-te, folositoarea celor asupriti;
Bucura-te, îndreptatoarea judecatorilor rai;
Bucura-te, doveditoarea celor clevetiti;
Bucura-te, scaparea celor judecati si osânditi;
Bucura-te, contenire a patimilor;
Bucura-te, nesprijinitoarea celor ce cauta numai folosul lor;
Bucura-te, neizbândire a mijlocitorilor celor vicleni;
Bucura-te, domolire a celor puternici;
Bucura-te, înlesnire a slabanogilor;
Bucura-te, stârpitoare a rautatilor;
Bucura-te, izvorâtoare a milostivirii;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 8:

Acestea graind, ne linistim, ne veselim si ne bucuram; salta sufletele noastre ca nu-si vor râde de noi vrajmasii nostri. Nu ne va parasi Dumnezeul nostru pâna în sfârsit, pentru rugaciunile tale, preacuvioasa, ci trimitând mila Lui asupra poporului, precum este obisnuit, si noi, nevrednicii, ne vom împartasi cu el de ale Sale bunatati, cu care dimpreuna vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8:

La toti vom spune minunile tale, în glas vom cânta praznuirea ta, dupa datoria obstii care ti-aduce spre multumire: marire laudei tale, marire îndelung-rabdarii cu care te-ai încununat, nevoindu-te prin credinta, marire faptei celei cu statornicie urmata dupa pilda Iubitorului de oameni; pentru acestea graim catre tine:
Bucura-te, mireasa duhovniceasca;
Bucura-te, cununa adevarului;
Bucura-te, toiagul biruintei;
Bucura-te, marirea monahilor;
Bucura-te, povatuitoare a obstii;
Bucura-te, cinstitoare a cuvioaselor;
Bucura-te, pazitoare a sihastrilor;
Bucura-te, pomenitoare a veacurilor;
Bucura-te, propovaduitoare a dreptei credinte;
Bucura-te, surpatoare a eresurilor;
Bucura-te, dobândirea slavei dumnezeiesti;
Bucura-te, urmatoarea Cuvântului ceresc;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!!

Condacul 9:

Pe sfânta folositoare celor ce sunt întru nevoi, toti cu bucurie sa o laudam, pe cinstita Parascheva, ca aceasta viata nestricacioasa a luat în veci; pentru aceasta marire a aflat, si darul de minuni, cu porunca lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul 9:

Rau-cugetatorii prin tine mustrati fiind, se înspaimânta vazând slava lui Dumnezeu, cea gatita omului departat de pacate, în tine luminând, vazând taina cea necuprinsa a chipului maririi, asupra ta cuvioasa, ca astazi straluceste aducând credinciosilor daruri de vindecari; pentru aceasta ei s-au rusinat pocaindu-se si noi ne-am veselit, cântându-ti tie:
Bucura-te, izbavitoarea noastra;
Bucura-te, povatuitoare;
Bucura-te, îndreptatoare;
Bucura-te, îzgonitoare de rele;
Bucura-te, aducatoare de bun miros;
Bucura-te, otravitoarea jivinelor;
Bucura-te, stârpitoarea insectelor;
Bucura-te, feritoarea de naluciri;
Bucura-te, risipitoarea de grindina;
Bucura-te, aducatoarea de ploi manoase;
Bucura-te, îmbelsugatoarea de roade bune;
Bucura-te, veselitoarea plugarilor;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 10:

Niciodata nu vom înceta a vesti minunile tale, preacuvioasa, ca de n-ai fi stat tu, rugându-te pentru tara aceasta pe care o pazesti cu preacuratele tale moaste, cine ne-ar fi izbavit din atâtea primejdii, sau cine ne-ar fi usurat de bolile care au venit asupra noastra, pentru pacatele noastre cele multe? Deci dimpreuna cu tine cântam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10:

Zidurile casei parintilor tai n-au fost puternice, nici îndestulatoare pentru a te opri de la marimea hotarârii ce ai facut, fagaduindu-te a îmbratisa viata monahiceasca; pentru aceasta si departându-te de toata dezmierdarea si placerile lumesti, haina cea scumpa cu a cersetorului, venind de la biserica, ai schimbat-o, parasindu-ti parintii care te certau cu mustrari de la asemenea plecare. Deci cu smerenie dobândind cele preaînalte, de la toti auzi:
Bucura-te, trandafir neatins de viermele trufiei;
Bucura-te, crin rasadit în gradina cea de sus;
Bucura-te, patul nevinovatiei;
Bucura-te, scaunul domniilor;
Bucura-te, sceptrul celor ce conduc;
Bucura-te, ocrotitoare neobosita;
Bucura-te, aparatoare neînfruntata;
Bucura-te, prigonitoare a celor ce ne ispitesc;
Bucura-te, cinstitoare a celor ce ne miluiesc;
Bucura-te, întaritoare a celor ce ne slujesc;
Bucura-te, luminatoare a celor ce ne mângâie;
Bucura-te, împreuna-lucratoare cu cei ce ne hranesc;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 11:

Suntem plini de pacate, îndurate Doamne, si greu se lupta sufletele noastre gândind la judecata, caci ce vom face noi pacatosii, napadindu-ne deodata neprevazutul sfârsit? Mila cerem, Doamne, mila Hristoase al nostru, caci nu avem chip de îndreptare; nu trece cu vederea rugaciunile noastre si pocainta, care în tot ceasul dupa pacate ne-a cuprins si primeste ca închezasuitoare a bunei noastre vointe si a temerii de Tine, rugaciunea aceasta, pe lânga care Ti-aducem mijlocitoare si pe maica noastra Parascheva, cântând cu dânsa dimpreuna: Aliluia!

Icosul 11:

Multi pacatosi mai înainte de noi si-au dobândit mântuirea umilindu-se. Cum dar si noi ne vom departa de aceasta nadejde? Catre tine însa nazuim, preacuvioasa maica, si nu vom fi rusinati, nedepartându-te de noi ca de pacatosul acela care lânga tine a fost înmormântat fara a i se cunoaste nevrednicia sa si pentru care ai cerut prin vedenie sa i se mute trupul cel stricat de lânga moastele tale. Deci ne rugam primeste rugaciunile si lacrimile noastre, mijlocind iertarea pacatelor noastre pentru ca îti cântam:
Bucura-te, smerenie înalta;
Bucura-te, fecioara neîntinata;
Bucura-te, comoara nedesertata;
Bucura-te, maica prealaudata;
Bucura-te, mântuirea cea smerita;
Bucura-te, lauda celor cinstiti;
Bucura-te, mângâierea celor nenorociti;
Bucura-te, povatuitoarea celor rataciti;
Bucura-te, buna mea sfatuitoare;
Bucura-te, preablânda îndreptatoare;
Bucura-te, sufleteasca veselitoare;
Bucura-te, grabnica ajutatoare;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 12 :

Nespusa este mângâierea noastra, privindu-te, cu noi petrecând, ca un dar al lui Dumnezeu ce s-a trimis tarii acesteia; ca de ce boli am fost cuprinsi si nu ne-ai vindecat; în care scârbe si nu ne-ai bucurat; de câte ori lipsiti, prigoniti si în razboaie si tu ne-ai ajutat noua, în totul plinind cuvântul Mântuitorului din Evanghelia Sa! Pentru aceasta cu smerenie dobândind dreapta cea preaînalta la scaunul maririi, îti cântam tie: bucura-te! si lui Dumnezeu lauda cea cereasca: Aliluia!

Icosul 12 :

Izbaveste-ne pe noi, maica, de toata boala, de ciuma, de holera si de vrajmasi; izbaveste-ne pe noi, maica, de lacuste, de gândaci si de toata rautatea; izbaveste-ne pe noi, maica, de foc, de grindina si de fulger; izbaveste-ne pe noi, maica, de chinul cel de veci si de ceasul osândirii si ne învredniceste a dobândi prin rugaciunile tale starea cea de-a dreapta în ziua judecati, prin mântuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne si hranindu-ne în pace pina la rasuflarea cea mai de pe urma, ca sa-ti cântam:
Bucura-te, alauta duhovniceasca;
Bucura-te, trâmbita apostoleasca;
Bucura-te, faclie luminoasa;
Bucura-te, raza cereasca;
Bucura-te, nadejdea oamenilor;
Bucura-te, izgonirea demonilor;
Bucura-te, tamaduirea ranilor;
Bucura-te, feritoarea de rautati;
Bucura-te, aducatoarea de bunatati;
Bucura-te, luminatoarea casnica a Moldovei;
Bucura-te, izbavitoarea lui Vasile Voievod si a altor miluitori;
Bucura-te, sprijinitoarea si a mea, a smeritului pacatos;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

Condacul 13:

(Acest Condac se zice de trei ori.)

Ne închinam lui Dumnezeu si cinstim sfintele tale moaste, Cuvioasa Maica Paraschevo, propovaduind cu marire si cântari toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu si pentru a noastra mântuire am dobândit; bine primita fa rugaciunea noastra, sfânta, si grabeste totdeauna a ne ajuta ca sa cântam cu bucurie ispravile tale si slava lui Dumnezeu: Aliluia!

Ne închinam lui Dumnezeu si cinstim sfintele tale moaste, Cuvioasa Maica Paraschevo, propovaduind cu marire si cântari toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu si pentru a noastra mântuire am dobândit; bine primita fa rugaciunea noastra, sfânta, si grabeste totdeauna a ne ajuta ca sa cântam cu bucurie ispravile tale si slava lui Dumnezeu: Aliluia!

Ne închinam lui Dumnezeu si cinstim sfintele tale moaste, Cuvioasa Maica Paraschevo, propovaduind cu marire si cântari toate minunile tale care prin darul lui Dumnezeu si pentru a noastra mântuire am dobândit; bine primita fa rugaciunea noastra, sfânta, si grabeste totdeauna a ne ajuta ca sa cântam cu bucurie ispravile tale si slava lui Dumnezeu: Aliluia!

( Apoi se zice iarasi Icosul întâi)

Îngerii din cer cu laude primind duhul tau cel fecioresc din pamântestile locasuri, de bucurie te-au încununat pentru vredniciile tale; caci femeiesc trup purtând si fire slabanoaga, ai stiut a birui toate puterile vrajmasilor prin buna întelepciune; pentru aceasta-ti cântam:
Bucura-te, înteleapta fecioara;
Bucura-te, porumbita cuvântatoare;
Bucura-te, suflet îngeresc în trup fecioresc;
Bucura-te, vrednica mijlocitoare catre Domnul;
Bucura-te, mângâierea oamenilor;
Bucura-te, alinarea de suferinta;
Bucura-te, nadejdea noastra cea tare;
Bucura-te, întarirea credinciosilor;
Bucura-te, liman lin si neînviforat;
Bucura-te, pilda bunei cucernicii;
Bucura-te, luminarea celor nepriceputi;
Bucura-te, scaparea celor deznadajduiti;
Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

( si Condacul întâi)

Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinta îi aducem noi nevrednicii pacatosi pentru mijlocirile sale. Ca mari daruri ne-am învrednicit a dobândi, de la izvorul cel pururea curgator de bunatati al Mântuitorului nostru, si sa-i cântam: Bucura-te, Paraschevo, mult folositoare!

RUGACIUNE
Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut toata faptura, nu întoarce fata Ta de la noi pacatosii ca sa nu vina asupra-ne mânia cea groaznica si înfricosatoare a durerilor, care este rodul pacatelor noastre, ce în toata ziua, nenumarate, cu nesocotinta le savârsim. Noi suntem pacatosi, netrebnici si plini de rautate; iar Tu esti îzvorul vietii si al milostivirii. Nu ne lasa, Doamne! Nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici ne rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci pentru ca nu suntem vrednici a câstiga milostivirea prin sârguinta cea de toate zilele, daruieste-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne întareste cu Duhul tau cel stapânitor, ca din adâncul înimilor, cu bucurie sa slavim preasfânt numele tau în veci. Amin.

Exit mobile version