“Uitati-va, Cetatuia Ardeului: ce con perfect! Dacii i-or retezat vârful si acolo si-or facut cetatea. Na, pe unde sa urci, sa-i cuceresti?!…”. Asa au fost toate “conurile” acestea dimprejur, locuite cândva de daci, asa sunt si cele din satul lui: de necucerit. Emil Parau ar vrea ca satul lui sa nu fie cucerit niciodata.
Stie totul despre dacii de-aici. A finantat carti si cercetari, îmi arata gura unei pesteri prin care tre-ceau calare prin muntele Cetatuii, pâna în partea cealalta, sau locurile unde s-au gasit mari comori. Ne oprim des, el vorbeste cu batrânii, cu oamenii locului, toti îl stiu si-l pretuiesc si se bucura. Dincolo de Balsa, începe tarâmul satelor parasite. Bunestiul, altadata mare, acum complet pustiu.
Se vad casele, surile naruite, superba bisericuta de lemn în paragina… Galbina, Mada, Oprisesti, Techereu – doar câtiva locuitori. Rosia, chiar la poalele Burtucii, un sat cândva plin de oameni, acum e pustiu. Emil Parau a facut un monument mare, la intrarea în sat, cu Iisus pastor. “Satul Rosia. Bine ati venit. Dumnezeu sa fie cu tine” scrie pe el, desi în sat nu mai traieste de mult absolut nimeni. Prin mijlocul lui trece un pârâu cu apa de culoare rosie.
formula as