Cand Domnul nostru Iisus Hristos a deschis fereastra darurilor, fiecare popor a venit sa ceara un spatiu in care sa se aseze si o limba in care sa vorbeasca. Si Domnul nostru, ca Fiu al Creatorului cerului si al pamantului, le-a daruit popoarelor loc in care sa se aseze, dar si o limba in care sa se inteleaga. Implinind aceasta lucrare, Domnul Iisus a inchis pentru moment “fereastra darurilor” si a vrut sa-si indrepte atentia spre alte si alte lucrari mantuitoare. Dar mai ramasese un popor. Care din multa sa bunatate, blandete si smerenie nu a indraznit sa vina la “fereastra darurilor”, sa ceara ceva Mantuitorului. El a asteptat sa fie chemat! Dar daca a vazut ca nu este chemat, a inceput sa se tanguie pentru ca nu stia unde sa se aseze si ce limba sa foloseasca. A inceput apoi acest popor sa strige catre Dumnezeu.
Maica Domnului a auzit tanguirea acestui popor si a venit sa intrebe ce e cu acest planset. Si acest popor a capatat indrazneala catre Maica Domnului si i-a spus ca toate popoarele de pe pamant au primit un loc in care sa se aseze si o limba in care sa se inteleaga, numai el nu. Si Maica Domnului a intrebat: “Dar tu popor bland si smerit, de ce nu ai venit sa ceri acestea, atunci cand Fiul meu a deschis fereastra darurilor?” Iar poporul a raspuns: “Fiindca am asteptat sa fim chemati!”.
Dupa aceasta, Maica Domnului s-a dus la Fiul Sau spunandu-i: “Fiule preaiubit, atunci cand ai deschis fereastra darurilor, toate popoarele au primit ceea ce au cerut. Din marea Ta dragoste pentru om, le-ai daruit un loc unde sa se aseze si o limba in care sa se inteleaga. Dar mai este un popor care din multa-i bunatate, blandete si smerenie nu a indraznit sa vina sa ceara. El a asteptat sa fie chemat! Si acum poporul acesta plange, se tanguie si striga catre tine ca nu are unde locui si nici o limba pe care sa o vorbeasca. Te rog, Fiul meu, da si acestui popor ceea ce ai dat si celorlalte popoare!”.
Fiul Maicii Sfinte raspunse atunci: “Ei, Maica, stiu de acest popor! El este chiar poporul meu! Si am si un loc pentru el… Dar nu e un loc oarecare… E o tara atat de frumoasa, incat arata ca o gradina vesnic roditoare. Pentru ca Tu, Maicuta mea draga, ai venit sa mijlocesti pentru acest popor, am sa-ti daruiesc Tie aceasta gradina preafrumoasa, sa fie a Ta! Si impreuna cu acest popor, tot mai frumoasa sa o faceti!”.
(Istorioara povestita de Parintele Pantelimon in chilia sa de la Manastirea Turnu – Prahova, februarie 2013. Sursa: cartea “Parintele Arsenie Boca – Darul lui Dumnezeu pentru poporul care striga”)
Poporul roman la “Fereastra darurilor”
