Începutul Postului Mare este abrupt. Prima saptamâna este cea mai aspra, mai aspra chiar si decât Saptamâna cea Mare a Patimilor. La mânastiri, bucatariile si trapezele se închid duminica seara si nu se mai deschid decât vineri. Noi, în lume, nu prea ajungem la nevointa aceasta… Dar ce experienta este asumarea, macar o data în viata, a unui astfel de traseu de culme! Zi cu zi începi sa simti ca plutesti un pic. Pentru a te ajuta, Biserica îti compenseaza împutinarea sau chiar absenta hranei materiale cu spor de hrana spirituala. De aceea, frumusetea slujbelor din aceste zile este, parca, de o aparte si negraita, infinita dulceata.
Fara sa vrei, te gândesti la cuvintele Psalmistului: “Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; asa va înflori. Ca vânt a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste înca locul sau. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul…”. (Psalmul 102, 15-17). Si sa plângem cu Ecleziastul: “Desertaciunea desertaciunilor, (…) toate sunt desertaciuni!” (1, 2). Nu era prea multa nadejde în lumea veche. Dar acum stim ca suntem mostenitori ai lui Dumnezeu, ca vom fi facuti din nou cetateni ai raiului si ca vom fi împodobiti cu frumusetea cea dintâi. Totul se propune în Biserica în termeni de frumusete! Fie sa le fie amândurora, Irinei Petrescu si lui Simion Craciun, buna întâlnirea cu Dumnezeu! Si asa si cred ca le este! Noi îi însotim cu gândurile noastre, cu rugaciunile noastre, cu dragostea noastra, martori si marturisitori sinceri ai bunei lor vietuiri printre noi, lânga noi. formula as