„Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Când postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei îsi întuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu însa, când postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este în ascuns, si Tatal tau, Care vede în ascuns, îti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamânt, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica si unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra.“
Deci, nu postim pentru a fi vazuti sau laudati de oameni, ci postim ca sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Astfel, postul este daruire de sine sau ofranda de sine adusa lui Dumnezeu ca recunostinta pentru darul vietii si ca dorinta de sfintire a vietii (cf. Romani 12, 1). Postul are ca baza evlavia si iubirea fata de Dumnezeu. Postim pentru ca Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumam. Ne încredintam Lui, pentru ca El este Izvorul vietii noastre. Viata omului în trup se mentine din darurile lui Dumnezeu create pentru om: aerul, apa, lumina si roadele pamântului, în timp ce viata sufletului se hraneste din iubirea milostiva si smerita a lui Dumnezeu, pe care o simte prin rugaciune si prin Sfintele Taine ale Bisericii. lumina