Manastirea Sitaru e unul dintre cele mai cunoscute locuri de penitenta sau de canonisire a preotilor din zona Bucurestilor. Un fel de “puscarie de popi” cu gratii imaginare. Preotii care au savârsit greseli canonice sunt trimisi de episcop, drept pedeapsa, într-o astfel de locatie cu regim sever, pe o perioada determinata, timp în care nu au voie sa paraseasca incinta sau sa primeasca pachete de la familie. Un element de umor negru îl constituie faptul ca la manastirea de penitenta nu se doarme, ci “se executa program de somn”! Chiar asa îi spune.
Programul este militaresc: trezirea, la 7.00, slujba, la 8.00 si la 16.00, masa, la 12.30 si la 18.30, iar între activitati, munca. A urmat masa de seara: o ciorba de legume, piure de cartofi si brânza proaspata de oaie, pâine de casa, toate delicioase si care mi-au potolit foamea. Un calugar facea cinste de ziua lui de nastere cu câte o cutie cu bere.