Cele mai vechi reprezentari iconografice ale Fiului Domnului au fost gasite în catacombele unde se ascundeau primii crestini din Roma, datate de arheologi ca apartinând secolului I e.n.
Spre deosebire de celebrele icoane “dupa Veronica”, acestea din urma exprimau un alt fel de chip al lui Iisus, optimist, frumos, dornic de viata. Psihoistoricii de la Sapienza – Italia, au interpretat aceste moduri de reprezentare ca întruparea nazuintelor celor oropsiti într-o imagine a Dumnezeului lor, în care credeau, dar nu stiau cum arata.
Pentru toti cei care sufereau, icoana lui Hristos era si este “usa secreta” prin care sufletul lor putea ajunge la Mântuitorul nascut între ei, între pamânteni, pentru a-i proteja, odata ajuns în cer, de necazuri si de dureri.
Icoana i-a ajutat întotdeauna pe credinciosi sa spere, sa nu mai sufere, sa creada ca prin mijlocirea ei vorbesc cu Domnul si El îi aude si îi ajuta. Omul si-a gasit întotdeauna refugiul în aceasta usa magica, prin care ajunge la Hristos.