Foarte multi oameni se roaga, dar nu se roaga atunci când se roaga, pentru ca nu au gândul acolo. Or, esenta rugaciunii e s-o traiesti ca atare, nu s-o spui ca pe o poezie.
Rugându-ne, ne curatim inima, si ochii mintii încep sa vada. Toate simtirile sufletului nostru se trezesc si începem sa vedem ce nu vedeam si sa întelegem ce nu întelegeam. Dumnezeu ne deschide ochii, ne trimite îngeri ajutatori, ne da semne prin oameni, ne da darul vederii înainte si ne raspunde la framântari. Ne ajuta sufletul sa-si gaseasca rostul si pacea. Prin rugaciune, aflam ce avem de împlinit aici, pe pamânt.
Rugaciunea e limpede si curata atunci când noi însine suntem limpezi si curati. În suferinta, lacrimile ne curata, de aia si rugaciunea urca usor. Când esti apasat de gânduri rele, de judecati, de stres, de patimi, de confuzie, n-ai forta sa te rogi. E adevarat ca de pacatul mare multi se feresc, dar cât de periculos e si pacatul marunt! Toate aceste pacate mici, zilnice, se fac în timp mari, umplu traista, de n-o mai poti purta. Te împovareaza si, sub povara ei, esti ispitit la pacate mai grele. Si nici rugaciunea n-o mai poti simti. De aia, la spovedanie, eu le iau la rând pe toate cele mici, de fiecare data. Trebuie sa începem prin a ne curata inima, lacasul sufletului nostru. Asa cum facem curat de sarbatori în casele noastre, asa trebuie sa facem curat si-n gânduri si simtiri. Pentru ca atunci când sufletul e curat, primenit, usurat, si rugaciunea capata forta. formula as