Fostul director al INFP ( Institutul National Pentru Fizica Pamantului) profesor doctor Dumitru Enescu, a incetat din viata.
Dumitru Enescu s-a nascut la 21 iunie 1930, comuna Drajna de Sus, judetul Prahova -si a fost un renumit geofizician si profesor universitar. A urmat scoala primara în comuna natala (1937-1942), Liceul Militar la Timisoara (1942-1945) si Iasi (1945-1948); a continuat la Ploiesti, unde a absolvit Liceul „Petru si Pavel” (1948-1950). A absolvit Sectia de Geofizica a Facultatii de Geologie din Bucuresti (1950-1955), obtinând diploma de inginer geofizician.
A lucrat ca inginer geofizician la Comitetul Geologic (1955-1956) si apoi în cercetare: la Academia Româna (1957-1969), la Institutul Geologic (1970-1976) si la actualul Institut National pentru Fizica Pamântului, ocupând pe rând toate functiile de la cercetator stagiar pâna la cercetator stiintific principal gradul I. Mai multe detalii
În ceea ce priveşte predicţia cutremurelor de pământ, Enescu a făcut o predicţie de termen lung a seismului major din 4 martie 1977, o predicţie de termen mediu a seismului puternic din 30 august 1986, ambele confirmate, precum şi o predicţie a următorului cutremur puternic din Vrancea. Împreună cu fiul său – Bogdan Enescu, tot seismolog – a introdus în România folosirea metodei electromagnetice pentru predicţia cutremurelor de pământ, obţinând rezultate importante privind predicţia de termen scurt a seismelor vrâncene. Într-o altă serie de lucrări, Enescu a adus, de asemenea, contribuţii şi în alte domenii ale seismologiei, ca seismicitatea României, estimarea hazardului seismic, seismologia inginerească.
Activitatea stiintifica si didactica depusa de Enescu timp de peste 48 de ani este concretizata în 165 de lucrari publicate în reviste stiintifice (din care 46 în strainatate) si 6 carti sau monografii publicate în edituri de prestigiu. A adus contributii în toate domeniile seismologiei, dar si în câteva ale prospectiunii seismice. În domeniul Fizica sursei seismice a dat solutiile de mecanism focal pentru cutremure din România si din alte zone ale Centurii Mediteranean-Alpine. A rezolvat problema directivitatii cutremurelor vrâncene prin modelarea fizico-matematica a sursei seismice si a elaborat o teorie spectrala a surselor seismice, precum si o metoda pentru determinarea parametrilor geometrici, dinamici si cinematici ai focarelor de cutremure. sursa