Banalul “deochi” e, de fapt, o afectiune ce poate deveni foarte grava, în functie de puterea celui ce deoache. “Un deocheat îl cunosc dintr-o mie”, zice. “Nu seamana cu niciun alt bolnav…”
Medicii îl pot încadra la “slabiciuni nejustificate”, stare de lesin sau afectiuni psihice bruste, neindentificate. “Nu te doare nimic, nu stii ce ai, dar poti sa si mori, delirezi, te stingi pe picioare. E o «putere a uitaturii». Cam asa ceva… Îti ramân impregnati în ochi ochii aluilalt, nu poti scapa. Poti sa si mori din asa ceva. Zice ca dioache cei cu ochi albastri, cei care-o fost întorsi de la tâta. Nu stiu ce putere au, dar au «ceva». Îi vad, îi cunosc, îi simt…” Multi oameni secatuiti de puteri au venit la Nina Stoian, pentru ca sa plece, în 10 minute, complet refacuti. Ba s-a tamaduit si pe ea însasi, atunci când a simtit ca-i este rau “din altceva”. Da, cu obisnuitii carbuni stinsi într-o apa neînceputa, cu care te speli pe fata si la radacina ochilor. Acelasi leac de când lumea. Ce conteaza, e forta descântecului. Mi-l spune si mie, dar ma asigura ca n-are niciun fel de putere dac-ar fi zis de un orasean, asa, ca pe o poezie. Rostitul are un ritual, o rânduiala, o cadenta, un rost secret. Nu poate sa explice. Stie doar ca, de pilda, un anume nea Culai (i-e teama sa-i dea numele sau porecla) putea strica o vita c-o singura privire. “Era un cioban mare, batrân, din stirpea alora de-a lu’ Persescu. Statea în poarta si avea niste ochi rotunzi, albastri si… ficsi, asa. Fereasca Dumnezeu sa te uiti în ei, când era mânios sau îsi punea ceva în gând. Daca-ti prindea privirea, erai ca pierdut…” Nina a constatat asta pe vacuta ei. În momentul când batrânul baci îi “surprindea” uitatura, cornuta îsi schimba purtarea. Nu mai puteai s-o atingi, nu mai dadea lapte, strop. Trebuia sa mearga apoi la baba Ileana Rotoaie, ca sa-i “învârteasca deochiul”, c-un ritual cu ceapa si malai si-un descântec zis la rasaritul soarelui, pentru ca vaca sa-si recapete mana laptelui. Asa traiesc oamenii de aici. Într-o covata muntoasa, plina de energii ce circula prin vazduh, de la o casa la alta, forte ale gândului, pe care parca le vezi cum se încruciseaza în clipe de tensiune legate de vreme, de animale, de invidii si de pamânt. “Toata boala e în puterea omului”, conchide urmasa descântatoarelor. “Nu exista nicio boala îndeajuns de grava pe pamânt, decât aceea care vine prin minte, de la om la om…” formula as