Statuia Regelui Carol I va fi realizata din bronz, pe un piedestal din piatra amplasat pe o mare lentila din granit si cupru lustruit. Sculptura are peste 7 m, însa, deocamdata, nu s-a decis marimea la care va fi construit soclul. “Exista doua variante de piedestal. Daca-l vom face înalt, atunci, automat, se va pune accent pe maretia personajului, iar daca va fi amplasat la o înaltime mai mica, atunci personajul se va putea citi mai bine si va apartine mai mult oamenilor”.