Sfintii Parinti ne recomanda sa facem permanent “filosofia vietii”, iar atunci când suntem încercati cu suferinte, “filosofia bolii”, adica sa meditam profund asupra lor, întrebându-ne care sunt cauzele acestora si sensurile lor adânci, cum trebuie sa le abordam pentru a le usura greutatea si a le înmulti beneficiile.
În primul rând, a “face filosofia bolii” înseamna a deosebi cu mult discernamânt asupra originii si cauzelor încercarilor noastre, a încerca sa identificam caror factori se datoreaza, iar acestia sunt, la modul general: pacatul stramosesc, vulnerabilitatile arborelui genealogic (ereditatea negativa) si pacatele personale. Mai presus de acestea sunt încercarile venite spre “cercare”, pentru a proba calitatile morale ale noastre si pentru a le rasplati, atunci când acestea sunt reale si înalte.
Odata descoperite sau macar limitate cauzele biologice si spirituale ale bolii, a “face filosofia” acesteia presupune lupta împotriva ei, spre a o îndeparta. În fata bolii, omul nu trebuie sa adopte o atitudine pur pasiva, de acceptare si resemnare, ceea ce creeaza un teren si mai larg manifestarii suferintei si evolutiei nefavorabile bolii, ci dimpotriva, atât personal, cât si cu ajutorul suportului celorlalti: familie, apropiati, prieteni, medici, preoti, psihologi, trebuie sa înfrunte boala, sa aiba fata de aceasta o atitudine ofensiva, combativa. lumina