Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Roman in SUA: Daca nu noi, care am petrecut atatia ani in strainatate, atunci cine sa se puna in slujba tarii?

George Sipos a plecat din Romania in urma cu 13 ani, a locuit, studiat si muncit pe trei continente – Europa, Asia si America, iar acum locuieste la Chicago.

George T. Sipos este doctor in literatura si istorie japoneza, consultant si manager de proiecte si programe in Japonia si Statele Unite, profesor universitar de literatura si cultura japoneza in Romania si Statele Unite si de cultura americana si limba engleza in Japonia. Sipos preda in prezent la DePaul University in Chicago.

“Mi-e greu sa spun ca am fugit atunci de ceva anume, desi aveam sentimentul (poate nejustificat) ca nu voi putea sa ma implinesc profesional in Romania”, puncteaza profesorul universitar. Cum la acea vreme nu exista inca nimeni care sa poata coordona un doctorat in niponologie, a hotarat sa incerce la universitati din strainatate.

“Dupa un an de nereusite la universitati din Japonia – regula fiind acolo sa iti gasesti mai intai un coordonator de lucrare si abia apoi sa faci cerere de bursa prin intermediul Ministerului Educatiei din Japonia – m-am indreptat catre Statele Unite, atras fiind si de nivelul excelent al scolii de niponologie din America. Am fost acceptat imediat la toate universitatile unde am aplicat si am primit bursa de studii la trei dintre ele. Nu m-am gandit atunci niciun moment ca aveam sa raman in Statele Unite. Ideea era sa imi fac masteratul si apoi sa incerc un doctorat in Japonia”, a declarat George Sipos. ziare

Exit mobile version