Decizia autoritatilor de la Bucuresti de a reduce fondul de salarii cu 25% si pensiile cu 15% a declansat o adevarata isterie publica, amplificata la nesfârsit de televiziunile cu carnet de partid. Analistii de conjunctura care s-au grabit sa cânte deja prohodul României n-au avut însa nici cea mai mica curiozitate pentru a analiza la rece cifrele oficiale care demonstreaza negru pe alb ca în plina criza economica mondiala, în perioada martie 2008-martie 2010, salariul mediu si punctul de pensie au crescut cu 26% în România.