Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Sauditii au inchis birourile televiziunii Al-Jazeera, la doar cateva ore dupa intreruperea relatiilor diplomatice cu Qatar

Autoritatile saudite au inchis luni seara birourile locale ale televiziunii qatareze Al-Jazeera, la doar cateva ore dupa ce o alianta de tari arabe condusa de Riad a anuntat intreruperea temporara a relatiilor diplomatice cu Doha, transmite Haaretz, citat de News.ro.

Arabia Saudita a decis sa rupa temporar relatiile diplomatice cu Qatar, iar aceasta decizie a fost urmata si de Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite si Yemen.

Aceste tari arabe acuza guvernantii qatarezi de sprijinirea si finantarea unor grupari teroriste, precum Statul Islamic si al-Qaeda, precum si a militiilor iraniene care lupta alaturi de fortele regimului Bashar al-Assad.

Riad a acuzat televiziunea qatareza ca transmite ideologia militanta a guvernului de la Doha.

“Qatar imbratiseaza multiple grupari teroriste, care au ca scop sa distruga stabilitatea regionala, printre acestea numarandu-se Fratia Musulmana, ISIS si al-Qaeda”, se arata intr-un comunicat transmis de agentia de presa a Arabiei Saudite.

Luna trecuta, autoritatile egiptene au interzis 21 de site-uri, printre care se numara si principalul site al televiziunii qatareze Al-Jazeera.

Arabia Saudita, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite si Yemen au intrerupt pentru o perioada temporara de 24 de ore toate legaturile aeriene, terestre si maritime cu Qatar, iar vizitatorii qatarezi au la dispozitie 14 zile pentru a parasi cele cinci tari din zona Golfului. hotnews

Exit mobile version