Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Schitul Maicilor

Alba, discreta, firava, dar semeata, pe fundalul unui gri dezolant, Schitul Maicilor apare asemenea unei mirese, purtatoare a Vestii celei Bune, dupa cum îi spune si hramul. Prea putin cercetata de oameni, mult prea încercata de necazuri si stapâniri, biserica asteapta vremuri mai bune.

Numai câtiva pasi o despart de Manastirea Antim. Biserica din strada Mitropolit Antim Ivireanu, caci despre ea este vorba, sta deschisa mereu, iar în Postul Mare aici se slujeste Sfânta Liturghie în zilele de miercuri, sâmbata si duminica.

Bisericuta de astazi, ascunsa în spatele constructiilor colosale ale ministerelor si de sediul SRI din bulevardul Libertatii, este doar o parte din ansamblul monahal, care timp de 265 de ani a dainuit în partea de sud-est a actualului Palat al Parlamentului. Biserica, cuhnia si ansamblul de cladiri ale schitului din anul 1726 erau de dimensiuni modeste, dar erau realizate într-o arhitectura româneasca izbutita, specifica stilului muntenesc din acel secol.

Dupa ce a fost metoc al schitului de maici de la Tiganesti, din anul 1951, Schitul Maicilor a devenit paraclis patriarhal, prilej cu care biserica a fost reparata si repictata. lumina

Exit mobile version