Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Sfantul Efrem cel Nou in Bucuresti

Astazi 5 mai, este praznuit Marele Mucenic Efrem cel Nou din Nea Makri. Ca mai in toate astfel de cazuri, atunci cand este sarbatoare sau biserica cinsteste un anumit Sfant, prietenii, rudele, vecinii, etc se anunta intre ei.

Cotidianul ne indeparteaza adesea de ceea ce ar trebui sa facem si pentru suflet, insa cum Dumnezeu lucreaza prin oameni, se gaseste mereu cineva care sa ii traga de maneca si pe ceilalti. Primesc zilele trecute un mesaj despre Moastele Sfantului Efrem cel Nou, un Sfant super grabnic ajutator, care vor fi aduse la Manastirea Radu Voda. Timp nu aveam si chiar daca nu era departe am ignorat mesajul.

Despre acest mare Sfant am mai scris ca sa nu mai spun ca orice om care ii citeste povestea vietii ramane inmarmurit. Cei ce il cunosc pe Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou stiu ce inseamna ajutor rapid. incredibil de repede, de nicaieri apar solutii, oamenii, se rezolva probleme.

Am trait si eu aceste minuni asa ca nu vorbesc din “carti “.

Dupa o zi agitata si obositoare am hotarat sa aprind o lumanare si sa nu merg totusi la Biserica desi era relativ aproape de locul unde ma aflam. Sfantul efrem a venit in Bucuresti, si nu intr-un singur loc ci in trei locuri diferite – Manastirea Radu Voda, Manastirea Chiajna si Biserica Tuturor Sfintilor.

Un telefon primit a fost ca un ghiont binevenit si m-am mobilizat sa merg sa ma inchin la Sfintele Moaste. Daca tot am batut sute de kilometri ca sa ajung acasa la Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou era cazul sa uit de oboseala si alte probleme si sa merg sa il “intampin” macar cu o floare.

Din pacate televiziunile scriu toate aiurelile si ne dau informatii despre tot felul de prostii iar despre Sfintele Moaste putini au stiut. Nu toti citesc ziarul Patriarhiei si mult mai putini stau cu ochii zgaiti pe Trinitas Tv. Am incercat la un moment dat sa urmaresc o emisiune si ma intrebam cu nedumerire – cine pricepe filozofia chibritului care se facea acolo ? Tzatza Floarea din varful muntelui cu siguranta nu, un om obisnuit ar fi adormit perfect in timpul discutiilor asa ca probabil ca este o televiziune cu circuit inchis, pentru preoti si altii din cler.

Cu toate acestea exista si numeroase reportaje foarte interesante care ating sufleteste pe telespectatori.

Sa revenim la Sfantul Efrem insa. In ultimii ani au aparut diverse carti despre viata Sfantului si marturii despre ajutorul pe care il ofera celor ce se roaga la El.

Putini au stiut ca Sfintele Moaste sunt in Romania insa la tot mai multe biserici exista papuci ai Sfantului efrem. Cineva ma intreba cum de sunt atatia papuci si mi-am amintit ca cineva mi-a explicat cauza. Anual sau de mai multe ori pe an vesmintele Sfintilor se schimba si cele “purtate” se ofera in dar unor lacasuri de cult. De aceea sunt atat de multi papuci.

Pentru cei care nu au ajuns insa sa se inchine la Sfintele Moaste voi adauga cateva imagini spre mangaiere sufleteasca. Nu ezitati sa va rugati la Sfantul Efrem si nu va indoiti de grabnic ajutor!

Exit mobile version