La Constantinopol, seara, când briza începe sa adie dinspre Golful de Aur si larma precupetilor se potolea, Anastasie îsi începea drumul launtric. La început citea din cartile împrumutate de la biserica. Apoi se ruga. Îndelung, fara sa tina seama de timp. Se ruga pentru familia-i napastuita, pentru oamenii cu care se întâlnea zilnic, dar, mai ales, se ruga ca Domnul sa-l foloseasca în lucrarea de mântuire a oamenilor. Sa-l aseze ca o sageata într-un arc si sa traga cu el, tintind inimile lor. Si ruga i s-a împlinit. Un crestin i-a vazut întelepciunea si l-a recomandat sa fie învatatorul copiilor sarmani de la Scoala Metocului Sfântului Mormânt din Constantinopol. De acolo a ajuns învatator în insula Hios, unde pastorea un mitropolit evlavios. Aici si-a asezat el temeliile sfinteniei. Viata sa nu are nimic spectaculos. Nici ispravi ascetice iesite din comun, nici vreo marturisire chinuitoare.
Felicitari cu Sfantul Nectarie
Nu a trait nicio clipa în pustiu, ci printre oameni, în mari orase, la fel ca noi toti. O viata obisnuita, de la un capat la altul. La fel cum iubirea nu este iesita din comun. E felul de a fi al omului. Copiilor din Hios le preda nu dupa manuale, ci dupa cartile bisericii. Si, odata cu buchiile, le picura în suflet credinta în Iisus. Facea, în sfârsit, ceea ce-si dorise întreaga viata – vestirea evangheliei, învatatura iubirii. Si totusi, în adâncul sufletului, nu era împacat. Ar fi vrut sa se daruiasca mai mult. Deplin. Asa a ajuns calugar. A intrat în mânastirea Nea Moni de pe insula Hios, asezându-se sub ascultarea unui batrân monah, parintele Pahomie. De la el a învatat sa aiba rabdare, sa deosebeasca duhurile si, mai ales, sa iubeasca. În asta s-a desavârsit. Când a fost destul de întarit pe drumul nevointei, a primit harul preotiei si, odata cu el, un nou nume – Nectarie. formula as