Din moment ce omul construieste case pentru a locui, este necesar ca înca de la punerea temeliei sa cheme preotul pentru a savârsi slujba de sfintire a apei pentru a stropi si binecuvânta lucrarile de început pentru construirea casei. În acest sens, el rosteste si o rugaciune prin care se cheama ajutorul lui Dumnezeu ca nici o întâmplare rea sa nu împiedice zidirea noii locuinte. Aceasta rânduiala este numita în rânduiala Bisericii noastre “sfestanie” si cuprinde, asa cum am amintit, sfintirea apei, stropirea cu apa sfintita a celor prezenti si a tuturor camerelor, sfintirea uleiului si ungerea cu el a peretilor casei, precum si rugaciuni pentru ocrotirea si binele noii cladiri si pentru sanatatea trupeasca si sufleteasca a celor ce “cu dragoste si cu frica de Dumnezeu vor locui întru dânsa”.
Apa sfintita de preot poarta în ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfintirea apei, preotul se roaga pentru ca: “apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorârea Sfântului Duh, pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire, pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica si pentru ca prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spala întinaciunea patimilor” (Molitfelnic).
Prin stropirea noii locuinte, duhurile cele viclene din tot locul se alunga, se iarta pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti si gândurile cele rele, mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si se îndreapta spre rugaciune, bolile le alunga, iar cei care locuiesc acolo dobândesc sanatate sufleteasca si trupeasca. Toti cei care o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvântare. lumina
Pentru aceasta avem nevoie de:
– un vas curat, cu apa curata;
– un manunchi de busuioc sau alta planta cu care preotul sa stropeasca prin casa, care au fost în prealabil curatate de praf, scame, paianjeni (daca e cazul); busuiocul sa fie legat bine, încât atunci când preotul stropeste casa cu agheasma, sa nu se împrastie bucatele de busuioc toata casa; daca busuiocul este curatat de frunze si legat bine înainte de a fi pus la uscat, va fi mai usor de folosit;
– 3 lumânari asezate într-un vas sub care puneti o hârtie ca sa nu curga ceara (parafina) pe fata de masa;
– tamâier cu jar sau carbune special (atentie: nu aprindeti niciodata focul în tamâier cu ajutorul bucatilor de lumânare deoarece acestea vor scoate miros urât, miros care acopera pe cel de tamâie, iar fumul scos de aceste resturi de lumânare vor împiedica de la cântare pe preot si pe cântaret);
– tamâie cumparata de la biserica, nu rasina de conifere vânduta în piata;
– un pomelnic cu cei ai casei;
Nu puneti busuiocul în vasul cu apa pentru ca se face ceai de busuioc, nu agheasma.
Cu agheasma ramasa mai stropiti prin casa (si prin curte daca aveti) si gustati din ea dimineata pe nemâncate, dupa ce luati anafura si daca noaptea nu v-ati împreunat cu sotul (sotia).
Nu este necesara faina sau malai la aceasta slujba. Sursa