În mai toate culturile si religiile lumii exista legende si istorisiri despre personaje enigmatice care, doar prin puterea mintii, reuseau sa faureasca din vazduh obiecte concrete, materiale. În scrierile religioase exista multe referiri la calugari crestini care, asemeni lui Hristos, aveau puterea de a “produce din nimic” alimente, oferind astfel hrana celor napastuiti de soarta. Unul dintre primii calugari ai lavrei Pecerska din Kiev, Feodosie, în veacul al XIII-lea, a umplut, de nenumarate ori, prin forte miraculoase, hambarele mânastirii. Astfel de capacitati au detinut mai multi asceti rusi isihasti, printre care si Sfântul Serghie de Radonej, numit si “îngerul pazitor al Rusiei”, despre care se spune ca avea si darul de a se ridica în vazduh.
Se povesteste ca în chilia unde se nevoia a fost adus odata un mujic care cazuse grav bolnav. Sfântul Serghie a rugat oamenii sa iasa afara din odaie si, îngenunchind, s-a cufundat în molitva. Deodata, muribundul si-a venit în simtiri si l-a vazut pe Sfântul Serghie stând în genunchi, doar ca nu pe pamânt, ci plutind în aer, deasupra podelei.
Desi pare incredibil, asemenea cazuri nu sunt singulare. Aproape toate religiile lumii pomenesc despre fenomenul levitatiei. În credintele orientale, omul poate atinge aceasta stare în mod constient, prin diverse practici, prin profunda meditatie, prin stapânirea artei respiratiei sau controlul circulatiei energiei vitale. În crestinismul rasaritean exista sute de exemple de sfinti care, prin puteri miraculoase, s-au înaltat în aer. Se spune ca Serafim de Sarov, în timpul rugaciunilor, se desprindea de pamânt, levitând minute în sir, iar Sfântul Vasili Blajenâi cel nebun întru Hristos, sub privirile a sute de oameni, s-a ridicat în vazduh, calcând pe apa râului Moscova.
Olivier Leroy, scriitor si teolog romano-catolic, în celebra sa carte, “Levitatia”, sustine ca în catolicism au existat peste doua sute de sfinti care, conform cronicilor si scrierilor religioase, aveau capacitatea de a levita. Poate cel mai uluitor caz a fost cel al calugarului franciscan Iosif din Cupertino (Giuseppe Desa), cel care se avânta brusc în vazduhuri, plutind în aer ore în sir. formula as