Înmormântarea este o slujba de pregatire a întâlnirii cu Dumnezeu. Pentru noi crestinii moartea este legata de înviere, asa cum marturisim în troparul Învierii : ,,Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le“. De la nastere si pâna la moarte, crestinul este într-o pregatire continua în vederea întâlnirii cu Hristos. Astfel Botezul, Spovedania, Împartasirea si savârsirea faptelor bune sunt esentiale pentru calatoria spre Împaratia Cerurilor. De aceea Mântuitorul spune: ,,Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida; temeti-va mai degraba de Acela care poate si sufletul si trupul sa le piarda în gheena“ (Matei 10, 28).
Deoarece rugaciunile pentru om nu înceteaza nici dupa viata pamânteasca, Biserica a rânduit sa se oficieze slujba speciala numita Slujba înmormântarii. Aceasta slujba precum si alte rugaciuni si rânduieli legate de cultul mortilor se gasesc în cartea numita ,,Panihida“.
Momentul mortii poate veni pe neasteptate. În cazul în care moartea survine în urma unei suferinte trupesti sau a vârstei înaintate, familia trebuie sa se îngrijeasca ca persoana în cauza sa fie spovedita, împartasita, iar la îndemâna sa aiba o lumânare pentru a fi aprinsa în momentul despartirii sufletului de trup.
Dupa ce trupul mortului este spalat si îmbracat în haine noi curate, preotul este chemat de familie pentru a savârsi „slujba stâlpilor“. Aceasta consta în citirea unor evanghelii si a unor rugaciuni. Pe pieptul mortului se afla o icoana, iar la capatâiul sau se aprind lumânari de catre familie si credinciosi. Recomandat este ca dupa plecarea preotului sa se citeasca din Psaltire sau alte rugaciuni. Toate acestea sunt o mângâiere si un sprijin pentru familia îndurerata, dar mai ales pentru sufletul celui care de acum înainte nu mai poate face nimic pentru sine.lumina