Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul îsi gaseste tot mai multe utilizari în medicina blanda. Este folosit ca biostimulator, marind rezistenta fizica si înlaturand oboseala. E un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si mai ales de arsuri ori degeraturi, dar si foarte util în vindecarea plagilor cauzate de armele de foc, precum si în cicatrizarea operatiilor. De asemenea, vindeca mucoasa bucala, care se stie ca este deosebit de sensibila, este benefic în sangerarile gingiilor, iar balsamul de propolis protejeaza împotriva radiatiilor Roentgen sau de alta natura.
Foarte importanta este actiunea antibiotica, distrugand numeroase tipuri de bacterii, virusi, paraziti si fungi, dintre cei mai raspanditi si mai periculosi. Acest produs are si proprietati antioxidante (anti-tumorale, anticancerigene), anestezice, antispastice, este un excelent hepatoprotector (protejeaza ficatul contra efectelor alcoolului), imuno-biostimulator, tonic al vaselor capilare si regenerator al tesuturilor. magazin