Obiectul care urmeaza sa treaca miercuri foarte aproape de Terra este un asteroid de mici dimensiuni care nu prezinta niciun risc de coliziune cu Pamantul, precizeaza Agentia Spatiala americana (NASA).
“Am studiat obiectul si am ajuns la concluzia ca, probabil, nu este unul artificial”, a declarat Paul Chodas, un astronom care lucreaza pentru NASA. El a explicat pentru AFP ca traiectoria obiectului nu corespunde niciunei nave spatiale cunoscute sau a altui obiect lansat de pe Terra.