Parintele Ieremia a crescut la umbra luminoasa a unui bunic trecut prin urgiile razboiului. În copilarie, îl asculta adeseori povestind de bataliile prin care trecuse si din care fusese salvat doar cu ajutorul Maicii Domnului. În inima lui de copil s-au imprimat adânc aceste doua realitati – grozavia razboiului si dragostea calda, învaluitoare, a Prea Curatei.
“Înainte de a pleca pe front, bunicul a mers si s-a închinat la Patriarhie, la Sfântul Dimitrie Basarabov, iar acolo, un parinte i-a dat o icoana cu Maica Domnului: «Uite, tine-o si Ea te va pazi!» Si asa a fost.
Murea lumea în jurul lui, iar el, în urgia aceea a luptei, printre obuzele care explodau lânga el si gloantele care-i suierau pe la urechi, scotea icoana, o saruta si se ruga fierbinte Maicii Domnului. Ne povestea ca nu mai stia ce sa faca, era o groaza asa de mare, încât îti venea sa sapi cu mâinile goale o gaura si sa te bagi în pamânt! Odata s-a întâmplat sa moara un soldat în dreapta lui si altul în stânga lui, loviti de schije, dar el se ruga Maicii Domnului si a scapat. S-a întors sanatos acasa. N-a avut nimic. Atunci s-a întarit în credinta si a ramas credincios pentru toata viata. Dar a ramas marcat de aceasta experienta. Ne povestea mereu despre razboi si despre ajutorul Maicii Domnului. Iar povestile lui m-au marcat si pe mine”. Au trecut anii si peste evlavia bunicului s-a asezat nepasarea. Parintele Ieremia îmi spune ca nu a ajuns niciodata ateu. Doar nepasator fata de credinta si fata de cei care merg la biserica.
“Eram chiar putin dispretuitor. Înca din clasa a patra am început sa merg la olimpiadele de matematica, am avut si rezultate si am capatat un orgoliu. Aveam o parere foarte proasta despre nivelul intelectual al celor din Biserica. Îi vedeam foarte simpli”. formula As