Asezata într-un loc pitoresc, la poalele Muntelui Piatra Polovragilor, în vecinatatea Cheilor Oltetului, Manastirea Polovragi este un monument istoric cu o vechime de peste sase secole. Astazi cinstitul asezamânt se îmbraca cu haina de sarbatoare, asteptând slujba de resfintire care se va savârsi luna viitoare, de praznicul Adormirii Maicii Domnului.
Cercetari istorice recente stabilesc vechimea Manastirii Polovragi în jurul anului 1505, ctitori fiind Radul si Patru, fiii lui Danciul Zamona, mentionati într-un hrisov semnat la data de 18 ianuarie 1480 de voievodul Basarab cel Tânar (1477-1481). Ca sprijin documentar mai exista si o veche inscriptie slavona, încrustata în piatra, descoperita la Igoiu, una din localitatile învecinate Polovragilor. Aceasta inscriptie este întarita de o alta, din anii 1504-1505, gasita la Baia de Fier, care precizeaza: “Au zidit fii lui Danciul, jupan Radul comis si jupan Patru spatar, acest hram al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, în anul 7013”.
Timp de un secol si jumatate, documentele nu mai pomenesc nimic despre aceasta asezare calugareasca. În anul 1645, satul Polovragi devine proprietatea logofatului Daciul Pârâianul, fiul lui Hamza. El a detinut o serie de functii importante în divanul tarii, sfârsind prin decapitare în anul 1658, împreuna cu fiul sau Preda, din porunca lui Mihnea al treilea Radu (1658-1659). Stapân peste o serie de mosii, potrivit traditiei, a zidit la “Branistea semanata”, asa cum se numea atunci platoul Polovragilor, un lacas de cult spre slava Sfintei Fecioare Maria. Prima atestare documentara a Manastirii Polovragi apare într-un hrisov emis la 6 iulie 1648 de Matei Basarab (1632-1654), prin care voievodul îi confirma satul cu acelasi nume daruit de ctitor. lumina