Ochii mei împrumutati de la primavara deslusesc mai repede si drumurile, care parca ma poarta din mâna în mâna, ca sa-mi arate alte si alte frumuseti învesmântate în verde lichid, în verdele acela din care sorb cu nesat, de parca ar fi îndulcit cu lapte si miere. La capatul Vaii Geoagiului, dincolo de cetatea Ardeu, unul din drumuri ma cheama între doua creste, pe valea unei ape: Cheile Cibului, o rezervatie naturala din Muntii Metaliferi foarte putin stiuta si cercetata. La o raspântie, daca alegi dreapta, ajungi în Cheile Glodului, daca alegi stânga, nimeresti în Cheile Cibului. Acestea din urma sunt un loc al miracolelor. Întâia minune sunt chiar coltii de piatra care se înalta, fara de veste, dinaintea ta, dupa ce ai batut cale lunga, pe podisuri largi si printre câteva dealuri mai rasarite. Muntele pare taiat în doua, dintr-o singura lovitura, de o mâna de urias. Alte minuni se povestesc în soapta, la lumina focului, în serile târzii de iarna.
Aici e locul în care, uneori, oamenii se transforma în lupi si colinda padurile adulmecând sânge proaspat; aici, vrajitoarele se ridica pe vârtejuri de fum, iesite dintr-un foc de plante numai de ele stiute, si calaresc curcubeul aparut din senin, peste crestele înverzite; aici, îngerii de lumina si îngerii întunericului se lupta pentru sufletele oamenilor; aici, rugaciunile celor vii se unesc cu ale celor demult plecati la Domnul, crescând în putere.
Caci aici nu este doar un splendid spectacol al naturii, ci si o veche vatra mânastireasca ortodoxa. Muntii sunt gauriti, deopotriva, de apa si de metaniile a sute de monahi si schimnici care s-au nevoit în Cheile Cibului. Ti-o va spune orice taran al locului, daca-l întrebi. Si, mai mult, te va îndemna sa vezi cum lucreaza Dumnezeu aici, în continuare, prin Mânastirea “Buna Vestire”. formula as