Locuitorii unui sat din Muntii Apuseni au ramas fara preot timp de o luna de zile dupa ce acesta a fost suspendat de reprezentantii Arhiepiscopiei pe motiv ca este ”facator de minuni”.
Oamenii din satul Cib, situat la poalele Muntilor Apuseni, sunt nemultumiti dupa ce Arhiepiscopia Ortodoxa Alba Iulia i-a suspendat dreptul preotului Viorel Epure de a tine slujbe, timp de 30 de zile.
Potrivit reprezentantilor Arhiepiscopiei, întreaga situatie a pornit de la un grup de oameni din Arad, care l-au cautat pe parintele Epure, pentru „altfel de slujbe”. Canonul primit de preotul din Cib se va încheia la sfârsitul acestei luni. Parintele Viorel Epure din Cib, un sat din judetul Alba situat la poalele Muntilor Apuseni, a ajuns sa fie cunoscut de multe persoane dupa ce i s-a dus vestea de „vazator cu duhul si facator de minuni”. În fiecare duminica, numerosi credinciosi, multi de prin alte locuri, veneau la biserica din Cib, iar miercurea si vinerea, preotul îi primea pentru a-i spovedi si sfatui. Potrivit reprezentantilor Arhiepiscopiei Alba Iulia, parintele Viorel Epure a încalcat regulamentul si „rânduielile bisericesti”, fiind canonisit pentru o perioada de 30 de zile.
Pr. VIOREL EPURE din satul Cib – Alba: “Am vindecat demonizati si bolnavi incurabili, dar nu cu puterea mea, ci cu a lui Dumnezeu”
Traditia asta e foarte puternica în muntii nostri. De la el am învatat ca fiecare fir de iarba are puterea si energia care pot sa te scoata din boala, daca stii cum sa le folosesti. Dar la vârsta de trei ani, a dat scarlatina peste mine si am mai petrecut un an în spital. Pe urma m-am înzdravenit, ba chiar m-am îngrasat mult, de unde pâna atunci ma batea vântul. Parea ca nimic nu o sa ma mai doboare. Si s-a întâmplat a treia oara: eram în clasa a opta, m-am culcat seara sanatos si m-am trezit dimineata paralizat. Medicii n-au putut sa-mi spuna care e cauza si au încercat pe mine tot felul de terapii. Singura explicatie pe care am gasit-o eu, mai târziu, este ca a cazut pe mine un blestem iscat dintr-o cearta pentru pamânt, care s-a terminat cu moartea unui vecin. Dupa ce medicii au epuizat toate caile de cercetare, un doctor mai batrân i-a sfatuit pe ai mei sa ma duca într-o tabara, ca sa ma bucur cât mai pot de viata, pentru ca urmeaza sa mor. N-am murit. Dupa o noua criza de paralizie totala si cu o vointa supraomeneasca de a ma misca, m-am întors acasa înzdravenit. Când m-a consultat doctorul care ma tinea sub observatie, nu mai aveam nimic!
– Ce anume credeti ca v-a vindecat?
– Rugaciunile duhovnicului meu, parintele Ovidiu Scrob, preot atunci în satul meu natal, Izvorul AmÂpoiului. Este un preot care deschide cerul, putini preoti deschid cerul, restul spun doar cuvinte. Am devenit mâna lui dreapta si, încet, încet, am reusit sa ma sui pe Scara. Eu cântam de la opt ani la strana. Bunicul era groparul satului si am crescut mai mult în biserica. La 16 ani eram cel mai tânar consilier parohial, iar la 18 ani eram epitropul bisericii. Legat de asta, tin minte o întâmplare cu adevarat minunata. Se picta biserica atunci. A fost nevoie de multi bani pentru asta si m-am dus si eu sa-i adun, împreuna cu alti tineri. Odata, de Craciun, am mers sa-l colindam pe directorul unei uzine din Zlatna, un om cu suflet mare, si lui i-a placut atât de mult cum am cântat, încât ne-a rasplatit regeste: ne-a dat restul de bani pentru toata pictura bisericii, ceva mai mult decât valoarea unei masini Dacia, la acea vreme. Da’ nici noi nu ne-am lasat! Cântam pe patru voci, numai colinde vechi minunate, cum nu se mai cânta azi, culese de la batrânii satului. Sunt fara pereche în lume! Le colind si acum.
A fost, bunaoara, o alta fata, din Deva, care avea un cancer cu metastaze la sân. I-am spus sa continue tratamentul medical si, în paralel, sa vina si la slujbe, ca am si eu farmacia mea si terapiile mele. În paranteza fie spus, sunt trei farmacii: una chimica, la care apeleaza toata lumea, alta bazata pe plante, pe care o cunosc putini, si una alcatuita din cuvinte, farmacia Cerului. Eu la asta din urma am acces neîngradit. A venit fata la slujbe un timp si a disparut cancerul. Tot asa, o românca din Germania, cu un cancer avansat la ficat, a apelat la mine, pe când se afla într-un scurt concediu în tara. Nu putea însa participa la slujbe, ca trebuia sa se întoarca la munca, în Germania. I-am fagaduit sa ma rog pentru ea si am sfatuit-o ca în anumite zile, la anumite ore, sa se roage si ea si sa citeasca mai ales acatistul Sfântului Nectarie. M-a sunat de pe drum ca nu gaseste acatistul Sfântului Nectarie, dar ca a gasit unul al Parintelui Arsenie Boca. “E bun?” – m-a întrebat. “Foarte bun” – i-am spus. Eu am mare evlavie la Parintele Arsenie, l-am pictat si în biserica si, ultima particica de pâine pe care o scot la proscomidie o pun cu numele lui, pentru ca se umple sfântul disc de lumina si simt cum ma ajuta la slujba. Ei bine, dupa un numar de zile de rugaciuni, doamna respectiva m-a sunat sa-mi spuna ca Parintele Arsenie i-a aparut în vis, cu biserica de la Prislop într-o mâna si Evanghelia în cealalta. Sfântul Ardealului a atins-o cu Biblia pe locul bolnav si i-a spus: “Mergi, ca esti sanatoasa”. La control, medicii au constatat uluiti ca s-a vindecat. Ca urmare, femeia, desi nu pictase în viata ei, a pictat o splendida icoana a Parintelui Arsenie asa cum l-a visat.