Primii navigatori europeni care la începutul sec. al XVIII-lea au pasit pe Insula Pastelui n-au putut sa-si creada ochilor. Pe acest petic de pamânt, aflat la o distanta de 3600 km de coasta chiliana, au descoperit sute de statui imense, raspândite pe întreaga insula.
Munti întregi fusesera de-a dreptul rasturnati, roca vulcanica dura ca fierul fusese taiata ca o bucata de unt, iar stânci imense cântarind zeci de tone zaceau prin diferite locuri unde nu ar fi putut fi prelucrate. Sute de statui uriase, unele atingând 10-12 m înaltime si cântarind 50 de tone, contempla pâna în ziua de azi cu ochii lor lipsiti de viata, aidoma unor roboti monstruosi care asteapta clipa când vor fi din nou pusi în functiune, de calatorul aflat în trecere pe aceste meleaguri. Initial, acesti colosi purtau si niste palarii, dar acestea nu contribuie cu nimic la dezlegarea misterului. Daca mai adaugam la aceasta si faptul ca palariile, în greutate de peste 10 tone, zaceau departe de capetele de piatra ale statuilor carora le apartineau, urmând ca apoi sa fie ridicate la înaltimea necesara, se poate întelege ca ele nu fac decât sa încâlceasca si mai mult dezlegarea enigmei.