Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Uriasii

Mos Roman i-a vazut. Cu ochii lui i-a vazut, atunci când austriecii tot sapau în muntele de guano si-l scoteau în vagoneti, pe sina, afara la lumina. Pentru ca într-o zi, îngropate în pamântul vrajit, oamenii au des­coperit niste schelete uriase, cu care n-au avut ce face. Si le-au aruncat, doar nu foloseau la nimic, în pa­dure, iar el, copil, le-a vazut si a înteles ca batrânii care po­vesteau aveau dreptate. Erau oase de om, “asa de mari, ca nici nu le poti duce cu privirea”, erau cra­nii si dinti, dintii mai mari ca ai mistretilor si deloc încovoiati. I-a îngropat pe oamenii aia care au trait la începuturile timpurilor, i-a îngropat pentru ca au fost buni si nu puteau fi lasati asa, ca niste fiare, ca doar oameni erau si ei, chiar daca se numeau “uriasi”. Sunt si acum acolo, mi-a promis ca o sa ma duca sa-i dezgropam împreuna, într-o zi. “Sa vezi si tu si sa întelegi. Mi-e doar sa nu-i suparam iara, cum i-au suparat strainii, când i-au scos din pamântul lor vrajit”. Pentru ca din pamântul ala, acolo unde-l pu­neai, tot ce era bun înflo­rea pe data. Satul stia ca-i pamântul uriasilor si-l folo­seau cu grija si rar, sa nu-i supere. “Ala a fost pamântul dintâi”, zice mos Ro­man.

“Pentru ca ei, uria­sii, au fost primii aici, ei ne-au adus pe noi si de la ei a în­ceput totul. Ca pe ei i-o facut primii Dumnezeu, si ei or stapânit lumea si doar ei erau când nu era nimic. Si ei, când or stiut ca s-o facut timpul, ne-or adus pe noi pe brate, ca, de mari ce erau, ne duceau ca pe prunci, si ne-or adus cu totul, cu casi, cu vite, cu toate uneltele, si ne-or pus în locul asta, ne-or lasat sa fim, ne-or învatat tot ce trebuie facut, cum sa cosesti fânul, cum sa îngri­jesti de vite, cum sa pui cartofii, rosiile si cea­pa, tot, tot, tot, si când noi om învatat, atunci ei or stiut ca atât le-o fost sa fie, ca au împlinit porunca lui Dum­nezeu, si si-or luat pamântul care era al lor, pamân­tul asta care e dedesubtul pamântului pe care calcam noi acuma, l-or luat si s-or bagat cu el în pestera, sa-si faca somnul al de veci. Ie, si n-or mai iesit de acolo, pâna nu le-or scos stra­i­nii oasele afara. Ca pes­tera cu apa de-ai va­zut-o, si aia o fost a lor, ca a fost facuta sa fie cât erau ei de mari, ca sa încapa cum traba. No, si ai vazut acu’ cât e ea de ‘nalta, nu? No, asa de mari erau si ei, ie”.
Tac si nu stiu ce sa spun. “Daca tu vrei sa crezi ca pamântul ala e spurcaciune de liliac, n-ai decât. Si fa-ma pe mine mos nebun, nu ma supar. Hai sa-ti mai spun si altele, daca tot oi viit atâta drum, sa vezi cum o fost cândva la noi”. formula as

Exit mobile version