Ciocârlia, mierla, scatiul sau pitigoiul sunt pasari pe care, în câtiva ani, ati putea sa nu le mai auziti în România, din cauza unei propuneri de modificare a legii vânatorii. Însa, dincolo de trilurile fermecatoare si frumusetea lor, pasarile cântatoare au un rol mai important pentru noi decât am crede. Sunt adevarati indicatori ai sanatatii unui ecosistem, iar respectul pentru ele înseamna, de fapt, grija pentru viitorul nostru.
În curând, trilurile pasarilor cântatoare ar putea deveni o simpla amintire. De vina, spun ornitologii, sunt modificarile pe care parlamentarii vor sa le aduca Legii Vânatorii, si care ar putea transforma România într-un adevarat paradis al vânatorilor si braconierilor straini.
De fapt, singurii care par a avea ceva de câstigat în urma modificarilor Legii sunt vânatorii straini. Mai ales daca tinem cont de faptul ca vânatorul traditional român nu este interesat de ciocârlie – si nici de alte specii de pasari cântatoare.
Ovidiu Bufnila, responsabil de comunicare al Societatii Ornitologice Române: Noi am dori sa fie scoase de la vânatoare mai multe specii de pasari cântatoare în principal, care, din experienta, nu sunt de interes pentru vânatorii români, si care sunt introduse în legislatie doar pentru a sustine afacerile pentru vânatorii straini care vin în România. digi24