In bisericuta inchinata Sfantului Prooroc Ilie, de la moara manastirii Sfantul Pantelimon, Sfantul Siluan se roaga nemangaiat. De luni in sir e in aceasta stare, din care nu gaseste iesire. Cerul e surd, iar iadul se casca bucuros sa-l striveasca. Si totusi, in adancul sau, rugaciunea lui Iisus se scurge linistita, la fel ca un rau subteran, puternic, limpede si neinduplecat de stransura stancii. Inainte de pleca la slujba, o clipa, doar o clipa, prin minte i-a trecut un gand negru, izvorat din intunecimile iadului: “E cu neputinta sa-l induplec pe Dumnezeu!”. A fost destul pentru ca o neagra deznadejde sa il inghita. Si, in pofida luminii ce se cernea curata si linistita prin feresti, sufletul sau nu gandea ca pentru el va mai fi scapare din granitele deznadejdii.
A stat asa, smolit si innegurat, fara scapare, pret de un ceas. Disperat, si-a ridicat ochii spre icoana lui Hristos si, in acel moment, s-a intamplat o minune! In locul chipului zugravit pe lemn i s-a aratat Domnul insusi, aievea, Viu, privindu-l cu blandete. Sufletu-i s-a umplut de har si a fost rapit in ceruri. Parintele Sofronie, ucenicul sau, spunea ca “inima si trupul i-au fost napadite, cu totul, de un foc atat de naprasnic, incat, daca vederea ar fi durat doar o clipa mai mult, n-ar mai fi putut sa-i supravietuiasca. De atunci, n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negraita blandete, nesfarsit iubitoare, plina de pace si bucurie”. formula as