Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Vulcanii noroiosi din Muntii Buzaului, Romania – Galerie foto

Vulcanii Noroiosi – Paclele Mici si Mari ale Buzaului

De la Buzau spre comuna Berca, soseaua se intinde cu bagare de seama printre sate si dealuri, hotarata sa prinda repede aerul muntilor din curbura carpatina. Printre indicatoarele de localitate s-a infipt cate unul ce te indruma spre Vulcanii Noroiosi.

Intre cateva culmi domoale si intrerupand linia verde a peisajului, un platou larg s-a priponit strasnic de bine. Din el rasar cocoase galbene si conuri albe iar din cand in cand, platose argintii se intind peste adanciturile solului arid, ca si cum ar vrea sa le acopere goliciunea. Privite de la usoara departare, ondularile acestea deschise la culoare seamana, in timp de canicula si seceta, cu niste dune din desert.

Cu toate acestea, Paclele Mici înseala ochiul, fiindca sub crusta vremelnica, galgaiturile noroioase anunta mlastina neadormita. Pe timp de ploaie, solul se inmoaie, iar smarcurile iau locul pamantului uscat. sursa

Vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici (la 12 km de Berca) sunt una dintre cele mai interesante rezervatii mixte (geologica si botanica) din Romania (30 ha). Cunoscuti in zona sub denumirea de pacle, vulcanii noroiosi au aceiasi structurã ca si vulcanii adevarati, in interiorul lor producandu-se procese similare.

Acest fenomen natural spectaculos este rar intalnit in lume. Declarata inca din anul 1924 monument al naturii, zona Paclele Mari – Paclele Mici este printre putinele locuri din Europa in care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare inregistrandu-se doar in Siberia, in Australia si insula Trinidad din Caraibe. Pe glob se cunosc in total circa 1100 de vulcani noroiosi, mai multi existand sub mari, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroiosi din apele Norvegiei, cei din marile Caspica si Barents.

Alunecarile de teren, despaduririle, ploile torentiale, scurgerile de noroi dau intregii rezervatii un aspect destul de bizar, selenar chiar. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta. sursa

Exit mobile version