Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Akakor, orasul pierdut din jungla

In 1972 un fotoreporter german, Karl Brugger a scris o carte despre un oras al zeilor pierdut in jungla, Cronica din Akakor.

Povestea incepe intr-o piata din Manaus , Brazilia cand autorul s-a intalnit cu un presupus indian numit Tatunca Nara. El i-a spus ca face parte dintr-un trib numit Mongulala Ungha care locuiau intr-un oras subteran din zona Amazonului. Tatunca Nara l-a ales pe Karl Brugger sa faca cunoscuta povestea tribului.

Potrivit lui Tatunca, Mongulala Ugha au fost alesi de catre zei ca pastratori ai secretelor, odata ce ei au plecat brusc in anul zero (10.481 in calendarul nostru). Zeii construisera un loc ascuns, intr-o zona inaccesibila, un fel de fortareata subterana. Povestea a fost scrisa cu un tip de hieroglife, numita “scrierea parintilor antici”. Tatunca a povestit despre continutul inregistrarilor ca ar vorbi despre sosirea zeilor, constructia orasului Akakor,razboaie, nasterea incasilor,constructia altor mari orase, perioade de revolte planetare, dintre care doua s-au petrecut deja. Zeii ar fi lasat un “farfurie zburatoare” pentru a da credit povestilor scrise de indieni. Tatunca sustinea ca exista 4 zei incastrati in coloane de beton despre care Brugger banuia ca ar fi mumificati. Indianul spunea ca zeii arata ca noi doar ca au cate 6 degete la fiecare mana.

In carte este descrisa calatoria de verificare si documentare care sa ateste relatarea lui Tatunca, despre Akakor si Mongulala Ugha.

 

 

 

Cronica de la Akakor este istoria scrisa a poporului Ugha Mongulala. Ea începe cu anul zero, când vechii stapâni au plecat, în vremea aceea, Ina, primul print al acestui popor, a hotarât sa se consemneze în scris toate evenimentele, într-o limba corecta si într-o maniera lizibila, cu respectul de rigoare fata de vechii nostri stapâni…

Akakor, capitala imperiului Ugha Mongulala, a fost construita acum paisprezece mii de ani de stramosii nostri, sub conducerea vechilor stapâni. Ei i-au dat acest nume. Aka înseamna fortareata, kor înseamna doi. Akakor este a doua fortareata…

Orasele sfinte ale patriarhilor au ramas misterioase pentru poporul nostru. Felul în care ele sunt construite dovedeste o stiinta înalta, de neînteles pentru restul muritorilor. Pentru zei, piramidele nu erau numai niste locuinte, ci si niste simboluri ale vietii si ale mortii. Ele simbolizau soarele, lumina, viata. Vechii stapâni ne-au învatat ca exista un loc între viata si moarte, între viata si neant, unde domneste un alt timp. Piramidele, dupa ei, asigurau comunicarea cu o a doua viata… Stapânii cosmosului, fiintele cerului si pamântului au creat cele patru colturi, cele patru parti ale lumii…

De la Akakor îsi exercitau zeii dominatia lor. Dominau oamenii si pamântul. Aveau nave mai rapide decât zborul pasarilor. Nave care, fara pânze sau rame, îsi atingeau tinta ziua sau noaptea. Aveau pietre magice care permiteau sa se vada în departare. Se vedeau orase, fluvii, coline, lacuri. Tot ce se afla în cer si pe pamânt se reflecta în ele. Dar cele mai minunate erau locuintele subterane. Si zeii le-au dat servitorilor lor alesi, prin testament. ” sursa

 

Povestea orasului pierdut al zeilor, Akakor apare si in filmul Indiana Jones.

 

“In 1977 si 1978 Erich von Daniken, Karl Brugger si un fost pilot Swissair- Ferdinand Schmid au facut mai multe expeditii in zona, incercand sa confirme ca orasul subteran Akakor exista. Un arheolog brazilian, Roldao Pires Brandao, care se alaturase grupului a fost impuscat in brat, aparent fara motiv. La intoarecere a fost contactat de autoritatile braziliene care doreau sa faca o expeditie proprie. In 1979, o revista locala, Veja a raportat, descoperirea orasului Akahim aducand ca dovada si cateva fotografii. Tatunca a sustinut ca exista si trei piramide insa Schmid, singurul care le vazuse si-a pierdut aparatul foto si camera video.

Von Daniken fusese contactat cu aceasi poveste de Juan Moricz, despre care Tatunca a spus ca il cunoscuse in 1967 intr-un sejur in Venezuela. Existau acum doua persoane care sustineau aceasi poveste despre un oras pierdut in jungla ce fusese construit de zei (extraterestri anirici ?). Legenda orasului Akakor a capatat amploare, cand jurnalistul Karl Brugger a fost ucis pe 1 ianuarie 1984, intr-un restaurant din Rio de Janeiro. Chiar daca in Brazilia o viata nu are prea multa valoare, multi s-au intrebat daca nu cumva uciderea lui se datoreaza secretelor pe care le detine in legatura cu Akakor. Nu a putut nimeni insa, sa dovedeasca o legatura.

Incepand cu anii ’70 zona amazoniana a devenit mult mai accesibila expeditiilor si cu toate acestea orasul Akakor a ramas nedescoperit. In 1980 Tatunca a luat cu el intr-o noua calatorie un american, John Reed care nu s-a mai intors. In 1983 un alt curajos a plecat alaturi de Tatunca, elvetianul Herbert Wanner care a ramas si el pierdut in jungla. Cativa ani mai tarziu, niste turisti i-au descoperit craniul, identificat a fi Warner. In 1987 Tatunca a plecat alaturi de un suedez in jungla, insa nici acesta nu s-a mai intors. Indianul a negat ca ar fi fost vreodata cu ei in expeditii, insa el fiind ghidul nu ar fi avut cum sa lipseasca. Desi au existat zvonuri ca Tatunca a murit el continua sa faca pe ghidul turistic si locuieste in Barcelos, pe malul lui Rio Negro.

Povestea orasului pierdut Akakor s-a dovedit a fi o inventie atunci cand s-a demonstrat ca Tatunca Nara este de fapt un imigrant german, pe numele adevarat Gunther Hauck. Cei care au revelat adevarul asupra povestii au fost regizorul Wolfgang Brog si Rudiger Nehberg. Ei au aflat ca Gunther Hauck parasise Germania in 1967, de aceea vorbea asa de bine germana si stalcea portugheza. Fosta sotie l-a recunoscut in fotografiile cu Tatunca Nara pe Gunther si autoritatile germane au confirmat ca neamtul avea ca porecla numele de Tatunge Nare.

Din pacate legenda orasului pierdut Akakor a ucis cel putin trei persoane, din teribilismul cuiva ce a confundat imaginatia cu realitatea. ” (extras dintr-un articol scris de Philip Coppens)

© http://portal.tfm.ro/

Materialul nu poate fi preluat fara acordul nostru.

Exit mobile version