Marti se implinesc 11 ani de la una dintre cele mai mari tragedii care au lovit vreodata America, atentatul terorist din New York care s-a incheiat cu distrugerea celor doua turnuri gemene si moartea a aproape 3000 de oameni. Evenimentul tragic nu a fost ferit de speculatii, teorii ale conspiratiei si chiar semne pe care unii le-au numit divine in acele secunde de cosmar.
Pana si in Romania ar exista un loc unde evenimentele din 11 septembrie 2001 ar fi fost prevestite.
Biserica din Draganescu, judetul Giurgiu, nu este o simpla biserica de sat in apropiere de Bucuresti, ci un loc ce atrage anual ochii curiosilor si credinciosilor care vor sa vada cateva dintre cele mai neobisnuite fresce pictate intr-un lacas de cult din Romania.
Asta pentru ca in Biserica din Draganescu, timp de 20 de ani, preotul Arsenie Boca a lucrat si a pictat fresce pe care unii le-ar cataloga profetice.
Alaturi de fresca “Omului modern”, in care omul, inconjurat de tehnologie si bunastare materiala, refuza sa vina in Imparatia Domnului si alege sa se ridice la ceruri intr-o racheta spatiala, si fresca in care este prezentata Canonizarea lui “Daniil Sihastrul”, in Biserica Draganescu se afla una dintre imaginile care starnesc realmente semne de intrebare.
Intr-o fresca ce reprezinta o forma a apocalipsei, doua turnuri gemene sunt prezentate in pictura in flacari, aproape distruse, o imagine apropiata de cea a dezastrului din New York.
Biserica se delimiteaza insa de cuvintele “miracol” si “minune” si spune ca fresca poate fi interpretata in nenumarate feluri, insa nu poate fi considerata profetica. protv