Unul din marii traitori romani ai rugaciunii isihaste – Marele duhovnic Hrisostom Danila. Locuieste intr-o strana de biserica. Acolo asteapta zilnic credinciosii la spovedanie, trudindu-se pe pomelnicele lor, dimineata si noapte. Doar luna trecuta a avut peste patru mii. Un om. Un om singur, rugandu-se in strana lui pentru lumea toata. Un om caruia i se zice azi “rugatorul Iasilor”. Langa fereastra aceea inalta, varat in bezna scaunului, un calugar batran, ce poate fi desprins din orice epoci, chiar si de acum o mie de ani, cu barba lunga de argint, vesmantul asprit de trecerea vremurilor si chipul doar pe jumatate luminat de-o raza de soare palid ce razbate prin vitraliu pana spre palmele sale uscative, stranse in rugaciune, ajutandu-i la citirea pomelnicelor.
Si e atata zapada in jur, ce cade prin chenarul ferestrei, atata viscol nebun si bogat imprejur…
Monahul Hrisostom isi ridica ochii si priveste sever catre mine. Ma cerceteaza atent, rece, neindurator. Dusmanos, parca. Nu stiu de ce, dar sunt sigur ca stie deja cam pentru ce am venit.
Lumea zice ca batranul nu aude, ca e aproape surd. Desi unii au convingerea ca aude “cu duhul”, sau, pur si simplu, ca aude numai ce vrea el sa auda, ceea ce nu-l tulbura, ca detine puterea asta de a-si zavori toate simturile dupa pofta si curatenia inimii sale. Vazul, gustul, auzul… Toate inchise. Ma pune sa scriu un pomelnic pe care-l citeste atent, parca litera cu litera. “Da… Da… Sotia dumitale… Si vad ca ai si trei copii…”. Pe acel petec de hartie erau trecute doar cateva nume, intr-o lista. De unde a stiut ca am trei copii, ca intre acele nume scrise cu majuscule trei erau ale copiilor mei? Niciodata, probabil, n-o sa am cum pricepe.