Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Cercetatorii rusi anunta descoperirea unor noi cratere misterioase în Siberia

În iulie 2014, comunitatea stiintifica din aceasta tara a fost uluita dupa descoperirea a trei cratere circulare uriase în Peninsula Iamal, situata în nordul Siberiei. În prezent, cu ajutorul imaginilor furnizate de sateliti, cercetatorii rusi au descoperit alte patru cratere similare. Ei cred, de asemenea, ca în regiune s-ar mai afla alte câteva zeci astfel de cratere.

Din acest moment, savantii rusi au solicitat autoritatilor sa deschida o ancheta în regim de urgenta, pentru a putea sa protejeze populatia din regiune.

“Sunt sigur ca exista mai multe astfel de cratere în Iamal, trebuie doar sa le cautam. Presupun ca acolo se afla înca 20 sau 30 de cratere”, a declarat pentru publicatia The Siberian Times profesorul Vasili Bogoiavlensky, membru corespondent al Academiei de Stiinte din Rusia si director-adjunct al Institutului de cercetare în domeniul petrolului si gazelor naturale, cu sediul la Moscova. “E important sa nu-i speriem pe oameni, ci sa întelegem faptul ca acolo exista o problema serioasa, iar noi trebuie sa cercetam acel fenomen”, a adaugat el.

realitatea

Exit mobile version