“Izvoraste-mi mie, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, darurile cuvantului, ca sa laud izvorul tau, care izvoraste viata si dar credinciosilor, ca tu pe Cuvantul Cel intr-un Ipostas L-ai izvorat noua, si izvor de tamaduire, de obste, te-ai aratat tuturor celor ce-I canta…”. Atunci m-am rugat insa dupa cum m-am priceput, sa ma ajute Maica sa inving boala pentru care mersesem acolo, patimile si pacatul trufiei mele. Se mai aflau in biserica inca trei femei ingenuncheate; tacerea nu era tulburata de nimic. Aerul incremenise si simteam doar o usoara vibratie, parca cea a apei izvorand. S-a deschis in cele din urma o usa. Un barbat inca tanar ne-a intins tuturor cate doua sticlute cu apa din acel izvor.
A mai deschis un robinet in forma de cruce. Ne-am inchinat icoanei Maicii Domnului, infatisata deasupra acelui Izvor, sarutand-o, si apoi am baut. Am simtit un tremur foarte puternic pe dinauntru. Seara, am adormit greu. Foarte greu. Noaptea m-am trezit. Visasem ca ma aflam intr-o padure pe marginea unei prapastii, alaturi cu o poteca prea stramta, peste care mi-era frica sa trec. Am rau de inaltime. Acolo, in padure, era si o sala de clasa, cu treizeci de banci, si in fiecare banca era cate un copil: unul a spus “o sa sapam si o sa caram pamantul, fiecare pe cat este banca lui de mare si vom trece”. Atunci m-am simtit usurat si am trecut poteca. Am adormit la loc, cazand intr-un somn greu. Dimineata, perna si plapuma erau murdare de sange amestecat cu puroi. Maica Domnului ma izbavise de boala. Asta s-a intamplat, de atunci incoace, pentru ultima oara. Si tot de atunci incoace, vad lumea printr-o alta lumina. Aceea din apa. Aceasta este marturia mea.