Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului cu trei mâini va fi adusa în Bucuresti

Locuitorii Capitalei se vor putea închina si ruga la acest sfârsit de saptamâna la Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa), icoana vindecatoare de boli, care va fi adusa la Bucuresti de la Manastirea Neamt pentru a participa la festivitatile religioase prilejuite de aniversarea Duminicii Ortodoxiei la Biserica Icoanei. În anul omagial al Sfântului Maslu si al îngrijirii bolnavilor, Biserica Icoanei va fi timp de doua zile centrul de interes pentru credinciosii din Bucuresti si localitatile limitrofe care sunt asteptati sa participe la slujbele religioase oficiate în cadrul Duminicii Ortodoxiei si sa-si resfinteasca icoanele.

Biserica Icoanei by Tfmvideo

Sâmbătă, 3 martie 2012, manifestarea va începe la orele 9.30 cuîntâmpinarea la intrarea în comuna Afumați (judeţul Ilfov) a icoanei Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa) adusă de la Manastirea Neamț de cătrePreacuviosul părinte stareţ Benedict Sauciuc. În continuare, icoana Maicii Domnului (Trihirusa) va fi dusă în procesiune şi aşezată spre închinare la biserica ICOANEI. Pe drum se vor face face opriri la bisericile Parc Plumbuita, Sfântul Dumitru-Colentina, Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc şi Olari.

Programul manifestării va continua cu slujba Vecerniei (la orele 17.00) şi procesiunea Lumina Ortodoxiei (la orele 18.30) în jurul parcului Icoaneidin apropiere. În timpul procesiunii, preoţii şi credincioşii vor purta în mâini lumânări aprinse şi vor cânta imne bisericeşti. Un detaşament de jandarmi în uniforme de gală vor purta în mâini torţe aprinse.

Duminică, 4 martie 2012, după Sfânta Liturghie oficiată la biserica ICOANEI, de la orele 13.00, va avea loc procesiunea Icoana – fereastră spre Dumnezeu în jurul parcului Icoanei, cu opriri în cele patru laturi ale parcului. Preoţii vor purta veşminte preoţeşti şi cruci de binecuvântare în mâini. Credincioşii vor purta în mâini icoane şi iconiţe tip insignă în piept. În fruntea procesiunii vor fi purtate icoane împărăteşti, steaguri bisericeşti, cruci mari şi toaca. La final se va citi rugăciunea de sfinţire a icoanelor și o rugăciune pentru tămăduirea celor bolnavi. Sursa

 

Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa), de la Manastirea Neamt este o copie dupa icoana de la Manastirea Hilandar din Muntele Athos, Grecia. A fost adusa în tara de cuviosul Paisie de la Neamt, staret al Manastirii între anii 1779 si1794.

Adevarul

Exit mobile version