Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Icoanele “duble” din Rusia

Anii comunisti, de prigoana anticrestina, au fost uitati si in Rusia. Intoarcerea oamenilor catre credinta este la fel de intensa ca-n Romania, si tot ca la noi, rasplatita dupa masura, prin miracole care sa le intareasca oamenilor nadejdea in Dumnezeu. Intre ele, un loc aparte il ocupa icoanele “duble”, a caror imagine apare si pe sticla care le inveleste. Asezat sub ochiul critic al cercetarii stiintifice, misterul nu se lasa dezlegat. Era prin anii ’20 ai secolului trecut cand, vestea ca intr-un catun din stepa ruseasca, pe fereastra unei case, isi facea aparitia chipul Maicii Domnului ajunsese si la Moscova. Intrigate (represiunile si persecutiile religioase erau pe atunci in toi), oficialitatile au trimis o comisie sa vada despre ce este vorba.

Localnicii au confirmat: da, in fiecare zi, Maica Domnului aparea pe geamul ferestrei. Se intampla pe inserat, atunci cand pe drumul de langa casa trecea, intorcandu-se de la pasune, ciobanul cu turma lui de oi. Imediat ce se facea auzit clinchetul clopoteilor de la gatul mioarelor, fereastra incepea, parca, sa prinda viata, prin aparitia, intai abia perceptibila, apoi din ce in ce mai clara, a chipului Maicii Domnului. Satenii se obisnuisera deja cu miraculoasa si imbucuratoarea aparitie, asa ca se adunau, seara de seara, in casa cu pricina, pentru a celebra o minune asa de mare, cu rugaciuni si evlavie.
Hotarata sa rezolve “problema”, comisia de la centru a analizat sticla: era curata, nici urma de vreo imagine pe ea. Desi n-au dat crezare celor relatate, au asteptat, totusi, pana spre seara. Din momentul in care au rasunat clopoteii de la grumazul oilor, vestindu-le apropierea, pe geam a inceput sa se contureze discret, dar destul de vizibil, o imagine. Cu cat se apropia turma de oi si sunetele de care era insotita erau tot mai puternice, cu atat devenea si chipul de pe fereastra mai clar, pentru ca in cele din urma sa spulbere orice urma de indoiala: imaginea de pe geamul ferestrei era a Maicii Domnului din Kazan, una dintre cele mai iubite icoane din Rusia. Dupa care, pe masura ce oile se departau, imaginea se tot estompa, disparand in cele din urma, la fel de misterios dupa cum aparuse. Scepticii trimisi de la “centru” au privit din nou geamul. Era curat. “De unde aveti sticla?”, se repezi cu intrebarea unul dintre ei. Stapanul casei o luase dintr-un conac devastat si abandonat. “Si sticla unde era?”, a continuat iscoditor interogatorul. “Acoperea o icoana”. “E clar. Vopseaua s-a evaporat si a influentat sticla, a avut loc o reactie chimica. Imaginea apare cand soarele se apropie de asfintit si razele lui lumineaza sub un anumit unghi”, explica el cu emfaza, fara a-i mai asculta pe localnicii care sustineau ca imaginea sfanta aparea si in zilele ploioase, cand astrul zilei era ascuns dupa nori. Sticla geamului cauzatoare de zvonuri perturbatoare a fost confiscata si, fara indoiala, distrusa. Localnicii au ramas insa pana azi cu convingerea ca au fost martorii unui miracol adevarat. formula as

Exit mobile version