“Una din practicile legate de savârsirea Sfântului Maslu este si . În rânduiala acestei Taine, dupa ultima rugaciune si ungere, se prescrie ca preotul care conduce soborul sa ia Sfânta Evanghelie, sa o dea bolnavului sa o sarute si sa o deschida.
Preotii slujitori o tin deschisa deasupra capului celui bolnav, iar protosul (primul între preotii soborului) rosteste rugaciunea a opta, dupa care se face miruirea, adica ungerea cu ulei sfintit.
Ceea ce este si mai grav si condamnabil este faptul ca asemenea au început sa fie solicitate si sa se practice nu numai la Taina Sfântului Maslu, ci în orice alta ocazie si cu alte carti, cum ar fi colectii de canoane si legi bisericesti sau pravile, între care pidalionul joaca un rol important”.
Duhovnicul spune ca esenta acestei practici, atât în cazul preotilor, cât si al mirenilor, pleaca din lipsa de rabdare si credinta fata de Dumnezeu, de care omul trebuie sa dea dovada atunci când trece printr-un necaz.
„Este adevarat ca necazurile oamenilor s-au înmultit acum mai mult ca oricând, dar asta nu este din cauza lui Dumnezeu, ci din cauza pacatelor oamenilor, pe care ei acum mai mult ca oricând le savârsesc fara discernamânt, aproape ca niste animale. Sunt cam dur, dar aceasta este realitatea”.
Pe acest rationament, parintele Iustin considera ca atunci când omul este apasat de necazuri, apeleaza la „facatorii de minuni” care „deschid cartea”: „Sa stiti ca acest tip de pe care îl dau acesti este foarte strâns legat de practica vrajitoreasca, pe care o practica vrajitorii dintotdeauna. Omul trebuie sa stie ca, daca ajunge la astfel de ca sa-si rezolve necazurile si face ceea ce îl învata ei, va avea necazuri si mai mari decât cele cu care a venit, iar daca nu se spovedeste, îl vor urmari pâna la moarte si dupa moarte”