Terapia prin lumina sau, altfel spus, fototerapia, consta în folosirea luminii naturale sau artificiale pentru tratarea diferitelor boli. Înca foarte putin cunoscuta publicului larg, aceasta metoda de tratament are o vârsta cu adevarat venerabila, în Persia, India si China ea fiind cunoscuta si folosita înca de acum 3000 de ani. Pe continentul european, terapia prin lumina a fost pentru prima oara utilizata în urma cu doua milenii, de catre parintele medicinii moderne, Hipocrat, care a si inclus-o în tratatele sale.
Apoi, în Evul Mediu, fototerapia a cazut în dizgratie, singurii care o mai foloseau fiind alchimistii, care considerau lumina solara unul din principalele mijloace de transformare a materiei vii, dar si de însanatosire a organismului uman. În medicina moderna, calitatile vindecatoare ale luminii au fost pentru prima oara studiate si demonstrate de catre medicul Niels Finsen, care a tratat cu succes, cu ajutorul razelor solare, bolile de piele, primind în anul 1903, pentru cercetarile sale, premiul Nobel pentru medicina. Formula as