„E bine sa nu ramâna nici o clipa a vietii fara rugaciunea inimii, pentru ca omul sa nu se împrastie cu cele lumesti. Dar si cu rugaciunea asta e o taina. Din primii mei ani de pustie am învatat de la parintele Visarion, staretul de atunci al schitului, ca rugaciunea desavârsita a inimii este întregita oarecum. Noi, pustnicele, ne rugam asa: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatoasa! Maica Domnului, ajuta-ma!». Rugându-te la sfârsitul rugaciunii la Maica Domnului, nu se poate ca rugaciunea sa nu fie încununata cu harul mult dorit, pentru ca Maica Domnului mult poate înaintea Fiului.
Asa ne-a învatat duhovnicul nostru si asa ne-am rugat în toti anii acestia de pustie. Sa stii si mata ca diavolul la sihastrie te pândeste mai abitir decât oriunde, dar când o pui în rugaciune si pe Maicuta Domnului lânga Fiul, mare putere si mare aparare gasesti. E nevoie numai atât: sa te rogi tot timpul!“ lumina