S-au adunat în total aproape 120.000 de lei, 2000 de euro si 5000 de dolari, dupa cum îmi spunea la telefon Vladimir Popescu. Asta desi, dintr-o eroare, contul de la sfârsitul textului fusese publicat gresit, cu o cifra lipsa. Zeci si zeci de oameni din toata tara au sunat, s-au interesat si au daruit. Si multi înca nu contenesc sa trimita…
O întrebare nu-mi iesea din minte: de ce? Oare ce i-a determinat pe acesti credinciosi sa trimita sume atât de mari, unei biserici oarecare din Bucovina, care nici nu exista? Am analizat lista, împreuna cu Vladimir: cei cu donatiile cele mai consistente sunt tot oameni simpli, cu venituri modeste. Si, mai ales, toti doresc sa nu le fie popularizate numele. Nu vor sa fie trecuti pe ziduri, nici sa se vorbeasca despre faptele lor. Un fiu al satului, acum emigrat în Canada, a trimis 15.000 lei “sub juramânt” ca numele lui sa nu fie cunoscut niciodata. O doamna din Galati, Babes C., a trimis, înveliti cu pomelnice, 1500 de euro si 200 de lei. Dar n-a acceptat în niciun chip sa îi publicam numele. Sau doamna Ludmila Bugea, cu care foarte greu am reusit sa vorbesc personal, facându-i o vizita acasa. Aceasta femeie are 86 de ani si e imobilizata într-un carucior cu rotile. Distinsa, c-un aer aristocratic, înca purtând doliu dupa sotul ei care s-a stins acum 2 ani, l-a asteptat pe Vladimir în fotoliul ei de plus rosu, dintr-un apartament bucurestean, pentru a-i înmâna un plic cu suma de 5000 de dolari. Pur si simplu! Asta, doar fiindca nu putea coborî pâna la banca, sa îi depuna. Fugara la 10 ani din Basarabia, pentru a nu ajunge în Siberia, d-na Ludmila e o femeie c-o minte înca sclipitoare, chiar daca trupul i-e în întregime macinat de boli. De ce a facut gestul asta? “Fiindca eu acum traiesc numai cu inima la Dumnezeu, în rugaciune. Aicea, lânga icoana stau. Daca ma credeti, nici nu mai simt durerile. Am artroza la amândoua picioarele, Parkinson, sunt operata de rinichi si bolnava cu inima. Nu ma pot ridica. Cel mai rau îmi pare ca nu mai pot merge pâna la biserica mea, Izvorul Nou. Manânc putin si, daca n-am ce mânca, tot nu-mi pasa. Când am citit articolul din ziar, am plâns. De ani de zile asteptam un prilej sa daruiesc banii astia. Am facut-o fiindca am simtit ca oamenii aceia sunt curati si au un vis al lor. Nu-i cunosc, dar am simtit asta. Sunt rari oamenii care mai au azi un vis întru Hristos. Eu stiu asta; când ai un vis, nimic nu-ti poate sta împotriva.” formula as