Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Minuni – Maica Domnului salveaza pasagerii unui avion

Acesta este o intamplare adevarata, descrisa de catre un pasager aflat la bordul unui avion, ce se intoarcea din Tara Sfanta la 29 august 2003.

Erau zorii zilei de vineri, 29/08/2003. Eram trist ca am plecat din Ierusalim. Ma aflam in drum spre Tel Aviv si de acolo, la Atena.
Timpul era minunat. In ziua precedenta am sarbatorit Adormirea Maicii Domnului la mormantul ei, deoarece aceasta sarbatoare este celebrata in Ierusalim, pe 28 august, care este, 13 zile mai tarziu decat data sarbatorita în Grecia.
Am trait o experienta unica. Sarbatoarea a fost impresionanta pentru toata lumea. Tarziu dupa-amiaza, ne-am am facut bagajele si am luat parte la noaptea de veghe de la Sfantul Mormant. Imediat dupa aceea am urcat in autobuzul care ne astepta chiar in afara orasului vechi.

Vremea era frumoasa, cerul instelat. Mi-am fixat privirea pe zidurile orasului, ce cuprinde toate locurile sfinte. Cand ne-am urcat in cele din urma avionul – daca îmi amintesc corect, a fost un Airbus, am observat ca luminile sale palpaiau tot timpul. M-am gandit ca este o problema de contact la fire si m-am asezat in scaunul meu. Cand avionul a inceput sa ruleze pe pista, problemele electrice au devenit mai evidente. Nu m-am gandit prea mult la asta.

Aproximativ douazeci de minute mai tarziu, am auzit un zgomot puternic, iar aeronava inceput sa tremure si se deplaseaza inainte si inapoi. Pilotul ne-a spus in ebraica, si apoi in limba engleza, sa ramanem asezati si prinsi cu centurile noastre de siguranta. Stewardesele a facut la fel. La inceput, nu am dat prea multa atentie, pana cand m-am uitat la aripa si am vazut motorul in flacari si si bucati de metal arzand ce cadeau. Cu o voce linistita, i-am aratat mamei mele si a altor
prieteni ce se intampla. Cu totii au calatorit cu avionul, de multe ori inainte, insa era prima data cand vedeam un motor in flacari. Desi eram tensionat am incercat sa imi pastrez cumpatul si am tacut. Dupa cum am aflat ulterior, unii dintre noi s-au rugat in sinea cu Rugaciunea lui Iisus(Rugaciunea Inimii). Cateva minute mai tarziu, pilotul a confirmat faptul ca ne-am pierdut motorul din stanga si ca va incerca sa aterizeze pe aeroportul Eleftherios Venizelos din Atena, folosind celalalt motor.
Douazeci de minute mai tarziu, am auzit un zgomot la fel de puternic pe partea dreapta a avionului si am simtit vibratii puternice, amestecate cu turbulente. Unii oameni, stand in fata dreapta au strigat, “Motorul este in flacari!” Atmosfera oarecum linistita s-a transformat in panica. Aeronava pierdea din altitudine si se auzea un fel de suierat. Stewardesele, care tocmai ofereau bauturi racoritoare au mers la scaunele lor, si-au pus centurile de siguranta si si-au protejat capul. Mai multe persoane cu probleme de inima si unele din persoanele in varsta au luat pastile, chiar si cate doua. Sotii si-au facut marturisiri publice cu privire la cand si unde si cu cine au comis adulter, cerandu-si iertare. Toti si-au luat ramas bun cerand iertare pentru greselile comise, fiind convinsi ca nu mai au sanse de scapare.

Avionul zbura inclinat intr-o parte si mi-am dat seama ca pilotul a incercat sa se intoarca la Tel Aviv sau sa merga spre Cipru. Un pic mai mai tarziu, o stewardesa s-a ridicat de pe scaun si s-a dus repede sa asigure asigura unele obiecte. Am oprit-o si am intrebat-o ce anume se intampla. Femeia avea un aspect placut si daca pana atunci era zambitoare, acum era palida si foarte speriata.Am întrebat-o daca am pierdut ambele motoare si ea a dat din cap. “Si ce-o sa facem acum?”
am întrebat. Se opri uita la mine pierduta clatinand din cap înainte si ridicand din umeri Am tras adanc aer in piept si am incercat cat mai calm, pentru a realiza ce se intampla.
Valul de tristete ce se vedea in ochii tuturor, a fost sfasiat de un glas puternic de calugar. “Nu va fie frica, fratii mei, sa ne rugam. Dumnezeu nu ne va abandona! “Preotii si-au pus epitrafii si au inceput sa citeasca rugaciuni, alti credinciosi spuneau Rugaciunea lui Iisus in liniste, iar restul s-au impartit in
doua grupuri (cate unul pentru fiecare parte a avionului), unii lecturand cu voce tare Paraclisul Maicii Domnului, iar ceilalti Acatistul. Ne-am pus sperantele in Dumnezeu si am simtit mult mai bine.

Pasagerii non crestini, erau mult mai speriati decat noi si observand ca am inceput sa cantam se gandeau probabiil ca am luat-o razna. Cu toate acestea, starea de speranta a fost intrerupta brusc un pic mai tarziu, atunci cand pilotul comandant a facut un anunt cu glas ingrozit: “Dupa cum v-ati dat seama deja, am pierdut si cel de-al doilea motor cu putin timp in urma. Am golit rezervoarele de combustibil si vom incerca sa ne intoarcem la Aeroportul Ben Gurion ( din Tel Aviv), dar … “A tacut brusc cu unnod in gat. In acel moment, am inghetat. Mi-am dat seama ca suntem intr-o situatie critica dar speram sa gresesc. Dupa primul moment tensionat, am continuat cu rugaciunile noastre, de unde am ramas – unii cu Rugaciunea lui Iisus, altii cu Paraclisul si cu Acatistul. Chiar si oamenii care nu se rugasera in trecut acum o faceau din toata inima si cu toata puterea.
Am incercat sa raman calm, pana la punctul in care puteam fi considerat insensibil. Cu speranta ca le voi da unora curaj le-am explicat calm, “Vom muri cu totii intr-o zi. Acest lucru nu poate fi schimbat. Ce este important, prin urmare? Cati ani vom trai si modul in care ii vom trai. Noi toti vrem sa traim multi ani, dar daca Dumnezeu a hotarat ca vom muri azi, acest lucru nu poate fi schimbat. In plus, orice depinde de noi ca sa ne salvam , vom face. Deci, daca am lua in calcul ca astazi vom fi chematai pentru a da socoteala pentru viata noastra, ce am spune ? Ce simtim in sufletul nostru? Am spune, “Nu sunt sunt impacat cu mine, dar daca as fi avut mai mult timp m-as fi pocait!” Acest mod de gandire nu mai este relevant acum. Deci, ce putem sa facem? Sa ne rugam cu sinceritate si sa cerem iertarea pacatelor noastre. Trebuie sa ne punem speranta in Dumnezeu si sa vedem ce va hotari cu noi. De ce? Pentru ca, Dumnezeu, prin dragostea Lui infinita pentru noi, nu ar permite sa se intample ceva cu noi spre detrimentul sufletelor noastre.
Daca el decide sa ne ia azi, atunci El ne va cu sufletetele impacate.
Cei mai multi dintre noi doar s-au marturisit si a primit Sfanta Impartasanie, ieri, la sarbatoarea Maicii Domnului, asa ca suntem pregatiti atat cat putem fi. Unii dintre noi care au venit aici ca turisti, nu ca pelerini. Credeti ca Domnul Iisus Hristos si Maica Domnului, la carei sarbatoare am fost, ne-ar abandona? ”
Turbulentele erau foarte puternice. Avionul se zgaltaia si zbura la mica altitudine.

Apoi, brusc, acelasi monah, care ne-a indemnat sa ne rugam – Nu stiu
daca era un simplu un calugar sau un ieromonah, dar imi amintesc figura lui uscativa, fericirea asternuta pefata lui, si barba lunga – s-a ridicat si a spus cu voce tare, plin de convingere si cu lacrimi în ochi,
“Copiii mei, va rog credeti-ma. Eu o pot vedea pe Doamna noastra, mare, in picioare in fata noastra, cum tine avionul in brate!. Vom fi salvati! ! Vom fi mantuiti “si plangand a adaugat:” Sa ne rugam, astfel incat sa-i multumim “!

Apoi ne-am adunat toate fortele si am inceput sa spunem din toata inima Paraclisul, mai tare de data asta, cantand cu bucurie. Chiar si stewardesele au observatca se intampla ceva bun si chiar daca se uitau mirate, comportamentul nostru le-a dat curaj. Au inceput sa se vada in fata cladiri din Tel Aviv, deoarece avionul zbura la altitudine joasa. Ganduri de indoiala au inceput sa se invarta capul meu: “?
Ma intrebam daca aterizarea va avea loc pe pamant, sau vom cadea in mare” Am incercat sa-mi alung temerile cu o rugaciune: “Cred Doamne, ajuta necredinta mea. Poate va face Maica Domnului o minune care sa ne salveze “.
La scurt timp dupa aceea am vazut aeroportul. Pista era acoperita cu spuma alba si pe margine erau mai multe ambulante si masini de pompieri. Nu vedeam alte avioane, fiind clar ca aveam proritate din cauza avariilor. Avionul cobora rapid si imi era teama ca se va izbi de sol. Mai erau doar cativa metri pana la pamant, cand avionul a aterizat si s-a oprit in mod miraculos dupa 50 de metri, fara ca vreunul dintre noi sa fie mutat din loc, nici macar un pic.
Motoarele fiind defecte , pilotii nu puteau folosi oprirea cu inversie. Franele de roti ar fi oprit aeronava extrem de abrupt (destul de periculos de fapt), si nu in doar 50 de metri, si chiar asafiind, pasagerii ar fi fost aruncati in fata din cauza inertiei. Nimic nu sa intamplat insa. Avionul nu s-a oprit in conformitate cu legile fizicii, ci
parea mai degraba ca acesta a fost pus incet pe pamant!
Plin recunostinta, tot am inceput sa aducema multumiri: “Slava Tie, Doamne”, “Multumesc, Maica Domnului,” “Fie ca numele Tau sa fie binecuvantat, Doamne.”
Un pic de timp mai tarziu ne-am dat jos din avion, insotiti de politie, medici si asistente medicale si am fost dusi la una dintre salile de asteptare, unde au incercat sa resusciteze pe unii care au lesinat din cauza emotiilor si ne-au oferit bauturi racoritoare. Aveam gurile uscate dupa atata suspans, dar nu ne mai pasa, eram salvati. Eram in viata, asta este tot ce conteaza! Un pic mai tarziu un alt avion a venit sa ne ia si sa ne duca la Atena, unde am ajuns in siguranta. Desigur, existau reporteri si camere de asteptare pentru noi. Un prieten de-al meu nerabdator m-a sunat sa vad daca sunt bine, pentru ca el a vazut un anunt pe unul dintre canalele de stiri dimineata dar evenimentul a fost apoi musamalizat cu atentie.
Au trecut cateva zile de la incidentul aviatic si am inceput sa vad in fiecare lucru , creatia lui Dumnezeu, si am inceput sa ma bucur din orice. Lucrurile care pana atunci mi se pareau importante au trecut in plan secundar, si am incercat din rasputeri sa raspund iubirii lui Dumnezeu cu un comportament schimbat – nu judec, si incerc sa ii ajut pe altii cand pot. Din pacate, dupa aproximativ o saptamana de la eveniment, m-am intors la rutina mea de zi cu zi. Imi este rusine sa o spun, dar nu am reusit sa retin in mine ca pacea dobandita, rugaciunea, recunostinta si iubirea.
Acest eveniment m-a facut sa vad lucrurile un pic diferit, fortandu-ma sa ies din cochilia egocentrismului meu ssa observ i modul nostru absurd de gandire, care pune totul in cutii mici si incearca sa-si explice totul dupa legi si reguli. Teama de sfarsit accelereaza gradul deconstientizare a greselilor comise.
Recunostinta pe care o simte un om fata de iubirea infinita a lui Dumnezeu ii inmoaie inima, il topeste, prin Dumnezeu il face sa-si iubeasca fratii , creatia si, in acelasi timp, teama ca l-a intristat pe Dumnezeu cu unele fapte si pierde iubirea de Dumnezeu, il face sa inteleaga ca a fdost creat pentru a cauta – unirea cu Dumnezeu.
(Adaptare dupa o marturie in limba greaca )

© http://portal.tfm.ro/

Materialul nu poate fi preluat fara acordul nostru.

Exit mobile version