Fara un motiv anume, pe buzele calugarilor de la Cernica încape doar un singur nume – cel al parintelui Benedict Ghius. Ceva aparte si special se petrece mereu cu acest parinte. Chiar si Casa lui atrage ca un magnet pe toata lumea. Orice musafir de vaza (de la Patriarh, la un teolog de talia lui Olivier Clement) vrea sa stea, sa doarma, sa se odihneasca, macar câteva ceasuri, în Casa lui. De câte ori vine vorba despre arhimandritul Ghius, parintele Gherontie ezita, se face mic si cu greu iese din strânsoarea aspra a tacerii, amintindu-si ca în noaptea în care s-a prapadit, l-a visat în clar pe parintele. “Era obosit si tras la fata, dar linistit, cu o fata de Sfânt în rugaciune. Nu mi-a zis nimic. Usor si fara graba, doar a întins mâna si m-a mângâiat pe crestet. Când m-am trezit, mai simteam pe frunte blândetea mângâierii sale, în timp ce un frate batea de zor la usa strigând: «Scoala-te! A murit parintele».
În camera lui, am gasit toate lucrurile aranjate în ordine si, pe o margine de caiet, gândul lui pentru noi, scris poruncitor, energic si nitel disperat: «Ne-am urât destul. Sa ne iubim un pic». Alaturi, ca o ultima dovada de iubire, statea asternut un fel de testament, în care parintele lasa fiecarui frate din mânastire câte ceva: o carte, o iconita, un bob de tamâie. Mai mult nu avea – era toata averea lui”. formula as